"Leagănul respiraţiei" îşi desfăşoară acţiunea la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial atunci când persoanele de naţionalitate germană din România au fost deportate în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică.
Cartea este bine documentată şi materialul epic este adunat de autoare în urma numeroaselor discuţii cu poetul Oskar Pastior şi cu alţi supravieţuitori ai lagărelor sovietice.
Romanul spune povestea unui tânăr de 17 ani care ajunge în lagăr şi petrece acolo cinci ani din viaţă şi care va avea o problemă gravă de readaptare la viaţa de acasă după întoarcere. Leo Auberg, eroul cărţii, nu conştientizează gravitatea deportării în momentul plecării spre lagăr, ba dimpotrivă vede acest lucru ca pe o posibilitate de evadare din universul familiei în care trăia.
Realitatea lagărului îi izbeşte însă din plin pe cei ajunşi acolo. Frigul, mizeria, munca epuizantă şi senzaţia permanentă de foame teribilă duc în scurt timp la dezumanizarea deportaţilor. Oamenii din lagăr ajung să aibă o viaţă completă acolo, să privească totul ca pe un cotidian firesc, oferit de o soartă nemiloasă, de unde rezultă şi dramatismul paginilor citite. Readaptarea la viaţa normală reprezintă iarăşi un prag psihologic deloc uşor de trecut de cei care la un moment dat au avut o astfel de experienţă.
Din punct de vedere stilistic, romanul atrage prin lirismul său, prin imaginile plastice folosite de autoare pentru redarea sentimentelor apăsătoare şi situaţiilor de o duritate extremă prin care trec personajele.
Cartea impresionează prin însuşi subiectul sensibil tratat în paginile ei şi, în acelaşi timp, prin modalitatea profundă de a reda un aspect cutremurător al istoriei umanităţii.
"Această carte este scrisă cu sânge. Un manifest al neuitării şi al limbajului, al căror raport complex este acum dovedit într-un mod extrem de emoţionant. O capodoperă." (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.
