Ioana Pârvulescu în prefaţa cărţii aminteşte faptul că oamenii admiră, se confundă, ajung chiar să se îndrăgostească de personajele interpretate de actori. în schimb despre omul real care joacă nenumărate roluri de-a lungul carierei sale se ştie, în general, mult prea puţin. Jurnalul Oanei Pellea ne ajută să cunoaştem, chiar dacă doar pe parcursul câtorva ani, viaţa adevărată a actriţei, atât în plan personal, cât şi pe scenă.
Cartea se caracterizează în primul rând printr-o sinceritate extraordinară, lucru care îl face pe cititor să trăiască gândurile, sentimentele simple, dar extrem de emoţionante alături de scriitoare.
În prim-planul cărţii se află Oana Pellea - omul, fiica, actorul, dar pe lângă aceasta apar în paginile jurnalului şi alte personalităţi ale scenei româneşti, culminând, evident, cu Amza Pellea. Scriitoarea îmbină frumos reflecţiile scurte asupra vieţii, asupra morţii, asupra sentimentelor pentru cei plecaţi , cu jocuri ale imaginaţiei, introduse firesc printre evenimente ale existenţei cotidiene.
Stilul în care este redactat jurnalul este unul simplu, vorbele sunt aşternute pe foaie cu o căldură aparte, tonul devenind inconfundabil, cuvintele având "mimică, gestică, tot ce le trebuie. Şi inteligenţă."(Ioana Pârvulescu)
Citind jurnalul Oanei Pellea descoperi o fiinţă uimitoare, un suflet deschis, nealterat de urâţenia lumii. De asemenea cel care parcurge cartea se poate regăsi cu uşurinţă în paginile acesteia, poate simţi că „Jurnalul îi face bine".
„Când scrii un jurnal pe care te-ai hotărât să-l faci public şi crezi că el nu va interesa pe nimeni, ai senzaţia clară că scrii, de fapt, doar pentru tine. Şi chiar aşa e. îţi face bine să-ţi vezi şi material gândurile. E ca şi când te părăsesc şi intră în altă realitate. E ca şi când eliberezi nişte păsări din cuşcă şi ele îşi iau zborul. Pe cine vor întâlni în drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească. Dar sentimentul de a le elibera e ca şi cum ai trage o gură de aer curat şi tare. Şi face bine omului să gândească şi să scrie." (Oana Pellea)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.