Lucrarea cuprinde 15 teme care sunt dezvoltate cu ajutorul tipurilor variate de exerciţii, fiind abordate din punctul de vedere al vocabularului, al problemelor de gramatică, de înţelegere a textului şi de comunicare în limba franceză.
Astfel, cei care vor deschide paginile acestei culegeri vor observa că temele pe care ea este structurată sunt cele prevăzute de programa şcolară: familia, prietenii, media, casa, sport şi activităţi cotidiene, corpul omenesc, sărbători, mediul înconjurător, călătorii.
Activităţile variate sunt antrenante pentru elevi. Exerciţiile propuse sunt de asociere, de eliminare a intrusului, de reconstituire a unor scurte texte şi enunţuri, răspuns la întrebări, joc de rol, scurte redactări pe teme date.
Este cunoscut faptul că o limbă străină trebuie permanent exersată pentru a fi cât mai bine stăpânită, iar culegerea de faţă oferă doritorilor această oportunitate. în plus, ei au posibilitatea de a se verifica, deoarece la final există un capitol separat destinat variantelor de răspunsuri la exerciţiile propuse anterior.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.