"Caesar Imperator" este o carte prin carte autorul trasează în manieră romanescă viaţa celebrului împărat roman Caius Iulius Caesar.
Destinul surprinzător al celui care a făcut din Roma centrul lumii este redat în cele aproape 500 de pagini ale acestui roman-fluviu. Caesar este învingătorul lui Vercingetorix, cuceritorul Galliei, seducătorul Cleopatrei, un excelent orator şi un strălucit scriitor. Iulius Caesar este prezentat ca un om mânat de ambiţii, dar mai ales ca un strateg genial, un politician capabil, un conducător de război neîntrecut.
Provenit dintr-o familie nobilă, dar nu din prim planul vieţii politice de la Roma, Caesar este urmărit din tinereţea sa, de când ocupa funcţia de proconsul, până când ajunge să conducă un imperiu. Deşi trece prin numeroase războaie, Caesar este ucis de senatorii săi, moment surprins cu măiestrie de autor în ultimele pagini ale romanului.
Cartea este foarte bine documentată, sunt folosite chiar însemnări ale lui Iulius Caesar, însă adevărul istoric este împletit în mod strălucit cu ficţiunea, cu propria imaginaţie a autorului, care în roman este confident al eroului, povestea devenind astfel captivantă pentru cititori, ce pot cunoaşte în acest fel o parte importantă din istoria lumii printr-o întoarcere în timp, în Roma secolului I î. Hr.
"Această saga îşi desfăşoară, ca într-o superproducţie cinemascop, într-un montaj strâns, imaginile sale captivante, naraţia sa incisivă, dialogurile sale penetrante... Ave Max Gallo Romanul." (L Express)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.