„Diamantul de la miezul nopţii" continuă povestea Celaenei Sardothien, personajul principal al primului volum al seriei, „Tronul de cleştar".
Personajele se maturizează, acţiunea devine mult mai violentă în acest al doilea volum, intriga continuă să capteze cititorul şi să îl atragă în lumea imaginată de scriitoarea Sarah J. Maars. Celaena este acum asasina curţii regale din Ardalan, cel mai puternic regat din Erilea şi în schimbul libertăţii sale, aceasta trebuie să-i ucidă pe toţi cei care se împotrivesc regelui, fie că sunt vinovaţi sau nu. Personajul feminin îşi dovedeşte însă maturitatea prin faptul că nu suportă să ucidă pentru un rege crud, tiran, lipsit de scrupule, şi mânat doar de dorinţa de a stăpâni lumea.
Romanul atrage şi prin povestea romantică, Celaena fiind iubită în acelaşi timp de doi barbaţi: Chaol, căpitanul gărzilor regale, un erou curajos, puternic, pasional, tandru, cu spirit de sacrificiu şi prinţul Dorian, fiul regelui, care în acest volum îşi înfruntă tatăl şi încearcă să salveze lumea.
„Diamantul de la miezul nopţii" se caracterizează prin aceeaşi magie ca şi primul volum al seriei, atrăgând cititorul prin ineditul naraţiunii sale.
Volumul poate fi regăsit pe rafturile Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" Brăila, la Secţia Împrumut carte pentru Adulţi.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.