Cariera unei „regine": Helen Mirren a împlinit 70 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cariera unei „regine": Helen Mirren a împlinit 70 de ani

Helen Mirren s-a născut la 26 iulie 1945, la Londra. A debutat pe scena de teatru înainte să ajungă pe marile ecrane, în anii 60. De atunci, a interpretat numeroase personaje renumite, în producţii precum „Caligula" (1979), „Excalibur" (1981), „Calendar Girls" (2003), „Hitchcock" (2012). A fost lăudată pentru interpretarea din serialul „Prime Suspect" şi a intrat în pielea reginelor Elisabeta I, Charlotte şi Elisabeta a II-a.

De origine rusă

S-a născut sub numele Lydia Petrovna Mironova, într-o familie cu trei copii. Tatăl său, Vasili Petrovici Miranoff, de origine rusă, lucra la Filarmonica din Londra. Când avea 9 ani, Vasili Miranoff, a cărui familie făcea parte din aristocraţia rusă, a schimbat legal numele de familie în „Mirren", potrivit site-ului Biography.com, preluat de agerpres.ro.
Deşi a fost atrasă din copilărie de lumea teatrului, părinţii au trimis-o să studieze la un liceu catolic, în Southend-on-Sea. Datorită unui profesor de engleză din instituţie, a fost selectată în trupa Teatrului Naţional de Tineret, când avea 18 ani. La 20 de ani, o juca pe Cleopatra în tragedia „Antoniu şi Cleopatra", interpretarea facilitându-i selecţia în compania de teatru Royal Shakespeare. Rolurile care au urmat - Castiza (1966), Cressida (1968) şi Lady Macbeth (1974) - i-au adus atributul de „Regina sexului din Stratford" („The Sex Queen of Stratford"), mai notează sursa citată.
Cariera în film a prins contur ca o extensie a interpretărilor de pe scena de teatru. Rolul din filmul „Cal" (1984) i-a adus actriţei distincţia pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Cannes şi premiul Academiei Britanice (BAFTA).

BAFTA în valuri

Pe micul ecran, Helen Mirren s-a remarcat în rolul detectivului Jane Tennison din serialul „Prime Suspect", care a început în 1992. Până în 2006, când s-a încheiat difuzarea serialului, Hellen Mirren primise cinci premii BAFTA şi mai multe nominalizări la premiile Emmy. A continuat să strălucească şi pe scena teatrală, fiind nominalizată la premiile Tony pentru rolurile din „A Month in the Country" (1995) şi „Dance of Death" (2002).
Potrivit IMDB, prima nominalizare la premiile Oscar a venit în 1996, pentru interpretarea reginei Charlotte în „The Madness of King George". Acest rol a fost recompensat cu premiul pentru interpretare feminină la Festivalul de la Cannes. În 1997, Helen Mirren a primit Globul de Aur pentru rolul din „Losing Chase".
Şirul de premii care a urmat i-a adus actriţei recunoaştere şi din partea Casei regale, astfel că, în 2003, Helen Mirren a primit titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic (Dame Commander of the Order of the British Empire).

Apogeul

Interpretarea Reginei Elisabeta a II-ea în producţia „The Queen" a reprezentat punctul culminant al carierei, actriţa primind Oscarul şi Globul de Aur. Au urmat distincţii (Globul de aur şi un premiu Emmy) şi pentru interpretarea reginei Elisabeta I, în serialul omonim difuzat de HBO. În 2010, a urmat a patra nominalizare la premiile Academiei pentru rolul din filmul biografic despre viaţa lui Lev Tolstoi - „The Last Station" (Ultima Staţie).
În 2014, numele actriţei a fost din nou pronunţat în rândul nominalizărilor la Globul de Aur, pentru rolul din comedia „The Hundred-Foot Journey". Între timp, s-a întors la Regina Elisabeta a II-a în spectacolul de pe Broadway „The Audience", rol pentru care, în iunie 2015, a fost distinsă cu primul premiu Tony.
S-a distrat însă jucând şi în seria de filme „RED - Greu de pensionat", alături de alţi veterani ai filmelor, precum Bruce Willis şi John Malcovich.
Din 1997, este căsătorită cu regizorul american Taylor Hackford.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro