Guvernul Tudose a constatat că randamentul la Pilonul I, cel public, e mai mare decât la Pilonul II. Cum a constatat? Randament în sistemul public românesc de pensii, cel construit pe principiul solidarităţii, în care contribuţiile actuale plătesc pensiile, adică banii intră şi se duc în plată. Nu sunt plasaţi în instrumente financiare care să aducă profit. Pleacă imediat şi nu sunt oricum de ajuns... În sistemul de stat avem indexări, pe bază de decizii guvernamentale, luate în limita bugetului populist, dincolo de cât îşi permite statul. Acesta nu e randament.
Dar să mergem pe ideea asta să vedem dacă o fi chiar aşa, dacă pensia de la stat e mai tare decât cea de la privat.
Să luăm cei nouă ani de existenţă ai Pilonului II. Pensia medie la stat a crescut de la 630 de lei în 2008 până la 1016 lei în primul trimestru al acestui an. E o indexare serioasă, dar dacă facem o medie anuală ne iese o creştere de sub 7%.
În acelaşi timp randamentul de pe Pilonul II a fost spre zece la sută. Oficialii guvernului ne transmit
că au făcut şi mai fac analize care arată că de fapt creşte prea puţin. Şi pot fi scoase date care să pună într-o poziţie proastă sistemul privat. De pildă pot fi luate datele pe ultimii doi ani, în care fondurile au crescut sub 5% pentru că ăsta e contextul- e lumea dobânzilor foarte mici, randamentele scad, dar şi inflaţia a fost jos. Şi statul poate să vină să spună că au crescut puţin în timp ce indexarea pensiilor publice a fost mai mare, peste 5%. Deci statul e un mai bun administrator.
Cât de bun administrator este însă statul?
Bugetul public de pensii este într-un deficit uriaş, acoperit cu subvenţii de la bugetul central.
A intrat pentru prima dată pe deficit în 2008 acest buget, până atunci era pe excedent- în 2006 avea un plus de 1,8 miliarde de lei, iar în 2007 de 1,5 miliarde de lei. Însă tandemul Tăriceanu - Vosganian, parte a unui guvern minoritar care administra ţara cu sprijinul PSD în Parlament a dat drumul la pensii. În mare parte şi pentru că era condiţionat de social democraţi. Şi a apărut deficitul... La început decent, după care a venit vâjul mare al crizei şi minusul de la pensii a devenit uriaş. 6 miliarde, apoi 10, apoi 13. Vârful a fost atins in 2015, un deficit de 18 miliarde de lei, după care PIB-ul a mai crescut si a revenit putin mai jos. 15 miliarde deficit anul trecut şi tot cam aşa s-ar putea să avem şi anul acesta.
Unde e bunul administrator? E chiar o glumă proastă.
De fapt deficitele astea sunt problema statului. Vrea să mai acopere din ele, ca să nu mai acopere atât de mult la pensii de la bugetul de stat, ca să mai aibă bani să -şi plătească deciziile pe care le-a luat fără a face calculele. Sunt confiscaţi banii noştri viitori, pentru că aceia pot aduce câştig pentru a acoperi golurile făcute de actualul guvern în finanţele publice. Goluri atât de mari ... că nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa. Vrea să taie banii destinaţi Pilonului II.
Şi mai e o chestiune care ţine de frustrare. Fondurile de pensii, datorită structurii lor, fac investiţii în plasamente cât mai sigure, în instrumente cu venit fix, depozite sau obligaţiuni. Plasamentele în acţiuni, care sunt mult mai volatile, sunt mai mici.
Fondurile private de pensii au aproape două treimi din active investite în titluri de stat, covârşitor de mult, peste 90%, în cele emise de trezoreria românească. Şi apare supărarea asta- că pentru banii strânşi de stat din contribuţii şi viraţi în Pilonul II, el, statul trebuie să plătească dobânzi. E perspectiva obtuză- „Banii mei şi plătesc dobânzi...”. Numai că sunt contribuţii nu sunt ai statului, orice ar crede cei care-l reprezintă vremelnic. Sunt banii noştri şi ar trebui să fim noi cei care decidem dacă vrem administrare privată sau publică. Nu e decizie politică. Ar trebui să fie populară, nu factură pentru populism.
