• de luna cadourilor, autoritățile centrale au decis ca beneficiarii de carduri sociale să-și primească mai devreme ajutorul bănesc, pentru cumpărăturile de Crăciun • în premieră, luna aceasta alimentarea cardurilor cu cea de-a patra tranșă a început de luni, 19 decembrie • amintim că sprijinul financiar are o valoare de totală de 1.000 de lei, sumă care este împărțită în patru tranșe a câte 250 de lei • 45.347 de brăileni beneficiază de acest sprijin
Vești bune pentru persoanele care beneficiază de ajutoare sociale de la stat. Luna aceasta se virează cea de-a patra tranșă de bani în cardurile sociale, oferite prin programul ”Sprijin pentru România”. Oficialii din Guvern au anunțat că vor alimenta cardurile mai devreme cu o aproximativ o săptămână, astfel încât beneficiarii acestui tip de sprijin să aibă timp pentru cumpărăturile de Crăciun.
Așadar, dacă de obicei cardurile sociale erau alimentate o dată la două luni, între zilele de 26 și 30 ale lunii, cu suma de 250 de lei, cardurile a peste 2,4 milioane de români pentru vouchere sociale de 250 lei vor fi încărcate până la data de 21 decembrie, cel târziu 22 decembrie 2022, după cum precizează autoritățile centrale. În acest sens, ministrul Muncii a transmis că tot luna aceasta vor primi sprijinul bănesc și persoanele care abia din noiembrie s-au încadrat în prevederile legale pentru aceste ajutoare și au primit cardurile acasă.
La Brăila, peste 45.000 de persoane primesc acest tip de sprijin de la stat, în această lună. 45.347, mai exact. Vorbim de 31.884 de brăileni aflați în registrele Casei Județene de Pensii (CJP) Brăila și de 13.463 de persoane aflate în evidența Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brăila/Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Persoanele care pot beneficia de cardurile sociale fac parte din următoarele categorii:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Listele se actualizează lunar
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiari se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. În cazul în care o persoană eligibilă nu a primit cardul sau l-a primit, dar nu este încărcat poate apela numărul de telefon 031.9268 .
Vă amintim că valoarea sprijinului financiar de la stat este de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, sumă care se virează o dată la două luni, până la finalul lui 2022 și sunt, în total, patru tranșe, care însumează 1.000 de lei, bani care vor fi acordați de stat și anul viitor.