• şeful liberalilor brăileni a declarat că preşedintele CJ, Francisk Chiriac, i-a dat asigurări de câteva ori că lucrurile sunt pe cale de a fi rezolvate în ceea ce priveşte preluarea şi darea în folosinţă a noii secţii de Cardiologie-Pediatrie de la Spitalul Judeţean, însă realitatea este cu totul alta • Alexandru Dănăilă mai arată cu degetul spre Chiriac pentru că “defilează” cu proiecte care nu sunt ale lui ori ale CJ, ci ale fostelor guverne liberale ori actualului Guvern PSD
Alexandru Dănăilă, preşedintele PNL Brăila, sare la gâtul social-democratului Francisk Chiriac, şeful Consiliului Judeţean. Liberalul consideră că judeţul nu este administrat foarte bine, iar problemele pe care Chiriac ar fi încercat să le ascundă sub preş au ieşit la iveală, cel puţin în ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Mai mult, Dănăilă susţine că CJ nu a făcut mai nimic în ultimii 2 ani, iar majoritatea proiectelor votate în plen ar fi fost ale liberalilor ori Guvernului.
Preşedintele liberalilor brăileni a spus că a fost asigurat de câteva ori de către Francisk Chiriac că problema secţiei Cardiologie-Pediatrie este în curs de rezolvare, iar lucrurile au intrat pe un făgaş normal, numai că în realitate nu este deloc aşa. “Legat de problema spitalelor, a rămas în suspans secţia Cardiologie-Pediatrie de la Spitalul Judeţean. Tot noi am iniţiat demersurile pentru a putea prelua corpul de clădire, care a fost finalizat, pentru a-i face o legătură cu clădirea spitalului, alta decât cea care a fost proiectată iniţial, pentru a-l da în funcţiune în primăvară. Am aşteptat mai bine de trei luni, timp în are am fost asiguraţi, chiar şi eu am fost asigurat pentru că am discutat subiectul ăsta cu domnul preşedinte (al Consiliului Judeţean – n.r.) de câteva ori, că lucrurile au intrat pe o direcţie bună şi că am putea beneficia de clădire. Nu s-a întâmplat nici lucrul ăsta. Acum, noi suntem în situaţia de a nu putea beneficia de o clădire, care este nouă, care este la standarde. Am pierdut, bineînţeles, şi medicii pentru că nu cred că mai sunt interesaţi să vină să lucreze la Brăila”, a declarat Alexandru Dănăilă, în conferinţa de presă de vineri.
Acesta a mai spus că judeţul Brăila este pe ultimul loc la capitolul “Dezvoltare” pentru regiunea sud-est a ţării, lucru imputat tot PSD-iştilor. “Tot ce suntem anunţaţi astăzi că se întâmplă la Consiliul Judeţean, sunt proiectele altora. Spre exemplu, CJ ne anunţă că va face podul. Este o investiţie naţională. Dacă se va face, rămâne de văzut. O să facă Spitalul Regional. Spitalul regional este o chestiune începută de guvernele liberale în anii trecuţi şi, dacă vor fi făcute, vor fi făcute de Statul Român, nu de CJ. Drumurile judeţene merg la finanţare la Ministerul Dezvoltării şi aşa mai departe. E o întreagă poveste. În 2 ani, practic nu s-a întâmplat nimic. Licitaţiile nu se pot derula, sunt tot felul de probleme. Judeţul nostru este pe ultimul loc în topul dezvoltării regiunii de sud-est! Suntem codaşii regiunii! E o chestiune care trebuie să se schimbe, şi nu contează cine face schimbări, pentru că toţi locuim în judeţ”, a adăugat liberalul.
Reamintim că secţia de Cardiologie-Pediatrie este blocată, în acest moment, de “războiul” dintre “Vamed România”, firma care a câştigat licitaţia pentru construcţia acesteia, şi “Carroponte”, firma căreia i-a fost subcontractată lucrarea chiar de către “Vamed”. Consiliul Judeţean vrea să preia clădirea de la “Vamed”, însă lucrul ăsta este imposibil fără cărţile tehnice care s-ar afla la “Carroponte”. Constructorul refuză să dea aceste cărţi către “Vamed”, din cauză că firma ar avea datorii la el, aşa cum ne-a explicat Francisk Chiriac.
Dacă toate aceste probleme de predare-primire a construcţiei vor fi rezolvate, secţia de Cardiologie de la corpul B (fostul Spital 3) va fi mutată în corpul nou de pe Şoseaua Buzăului. Ulterior, Oncologia va funcţiona în locul secţiei de Cardiologie, la fostul Spital 3.