În urmă cu câteva zile, toţi elevii Liceului Tehnologic "Grigore Mosil" au beneficiat de sfaturile specialiştilor în descoperirea celei mai potrivite cariere în funcţie de profilul lor psihologic, pregătire şi abilităţile pe care le au sau pe care le-ar putea dobândi foarte uşor. Sunt răspunsuri esenţiale pentru un adolescent sau tânăr care vrea o carieră de care să nu-i fie ruşine şi care să-i asigure venituri decente, aşa a considerat conducerea liceului atunci când a invitat Caravana Samsung "Trends of Tomorrow" la "Moisil".
"Consilierul educativ al şcolii noastre, prof. Angelica Popa, a descoperit Caravana Samsung la Suceava şi i-a invitat să vină şi la noi în şcoală. Ei nu merg decât la trei şcoli într-un oraş şi deja aleseseră cele trei licee, însă la una dintre şcoli răspunsul a fost mai puţin entuziast şi am intrat noi în program", a explicat directorul Alexandru Diţă.
Astfel, joi au trecut prin laboratoarele de informatică toţi liceenii şi au completat, sub îndrumarea specialiştilor, chestionarele privind cariera. Apoi, seara, acasă, au mai completat chestionarele privind nivelul de inteligenţă şi testul de personalitate. La toate chestionarele răspunsurile le-au primit pe e-mail. Reprezentantul Samsung, Ana Maria Păsculescu, a explicat că testele, realizate de profesionişti, sunt unele dintre cele mai utilizate la nivel internaţional.
Pregătire din şcoală, pentru ca absolvenţii să-şi găsească mai uşor un job bine plătit
"Noi le vorbim despre cariera lor, practic le punem la dispoziţie o serie de instrumente astfel încât ei să poată lua o serie de decizii pentru viitorul lor în cunoştinţă de cauză, adică să-şi cunoască aptitudinile şi interesele personale. Sunt teste psihologice realizate de profesionişti, teste care se administrează în toată lumea, care le arată în ce domenii pot performa, care sunt meseriile potrivite pentru tipologiile lor. În plus, mai sunt două teste care calculează coeficientul de inteligenţă pe anumite zone, şi testul de pesonalitate care îţi arată cum eşti tu. Elevii pot discuta cu noi sau cu consilierul şcolii în privinţa viitorului lor. Acum noi le-am dat ocazia să se uite la ei, să afle despre ei lucruri pe care în mod normal nu au de unde să le afle. Piaţa muncii se schimbă foarte mult şi mare parte din job-urile din ziua de azi, mâine nu o să mai fie. Obiectivul nostru este să ne uităm spre trendurile de mâine şi să facem în aşa fel încât copiii să fie pregătiţi pentru aceste job-uri de mâine", a explicat Danina Arsene, manager de proiect.
Din testele realizate pînă acum în liceele din: Timişoara, Oradea, Arad sau Baia Mare s-a constatat că elevii îşi doresc profesii care implică un grad mare de independenţă sau să-şi dezvolte o afacere pe cont propriu. Astfel, aproximativ 90% dintre cei 4.000 de elevi testaţi în prima etapă a Caravanei Samsung Trends of Tomorrow au optat pentru profesii liberale. În topul meseriilor alese de elevi sunt următoarele trei preferinţe de carieră: avocat - 15,4%, programator - 12,9% şi actor - 11,4%.
La finalul activităţii, reprezentanţii firmei Samsung au discutat cu conducerea liceului pentru organizarea unor activităţi comune. "Pe noi ne interesează să formăm specialişti care să poată face faţă solicitărilor în orice firmă de top. Avem cadre didactice bine pregătite în domeniu şi legătura cu o firmă de top ne-ar putea ajuta să furnizăm pe piaţa muncii tineri bine pregătiţi. Din câte ştiu, toate firmele mari au un departament de formare profesională, care fac trecerea de la cunoştinţele dobândite în şcoală la cele necesare în firma respectivă şi noi am dori ca măcar o parte din această pregătire să o putem face în şcoală, iar absolvenţii să-şi găsească mai uşor slujba pentru care s-au pregătit", a declarat directorul Alexandru Diţă. La realizarea acestui proiect în şcoală a contribuit şi directorul adjunct, prof. Marian Ciorăscu.
Elevii care sunt interesaţi să obţină informaţii despre cea mai potrivită alegere de carieră pentru ei pot obţine detalii despre cum pot accesa testele pe pagina de Facebook Samsung Trends of Tomorrow. Pentru elevi testele sunt gratuite.