Caravana Fotbalului Brăilean s-a încheiat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Caravana Fotbalului Brăilean s-a încheiat

ultimele două acţiuni organizate de Dacia Unirea au avut loc la Şcoala Nedelcu Chercea şi la cea din comuna Stăncuţa • de miercuri începe “Cupa Dunării de Jos” la fotbal

 

Luni, 31 octombrie, s-a desfăşurat etapa a treia şi ultima a Caravanei Fotbalului Brăilean,  acţiune organizată de clubul Dacia Unirea în cadrul proiectului “Fotbalul juvenil brăilean - educaţie prin sport”, finantat de Consiliul Judeţean Brăila. Caravana fotbalului a poposit la Şcoala Gimnazială nr. 13 Nedelcu Chercea şi la cea din comuna Stăncuţa. Copiii din cele două unităţi şcolare au avut ocazia să-i vadă pe cei doi foşti mari fotbalişti brăileni, Vasile Darie şi Adrian Baldovin, precum şi pe actualul căpitan de echipă al Daciei Unirea, Sorin Frunză. La cele două acţiuni clubul brăilean a mai fost reprezentat de Laurenţiu Ivan şi Costel Roşu. Clubul de fotbal le-a oferit elevilor echipamente de joc, mingi de fotbal, rechizite şi postere cu echipa fanion a judeţului Brăila. “Ca o concluzie, putem afirma că aceasta prima ediţie a Caravanei Fotbalului Brăilean a fost un real succes şi şi-a atins scopul, impactul şi bucuria din rândul copiilor facându-ne să luăm în considerare ca următoarea ediţie, cea de la anul, să conţină şi mai multe etape, care să cuprindă cât mai multe şcoli din municipiul şi judeţul Brăila”, a declarat la finalul zilei preşedintele clubului Valentin Avramescu.

 

Urmează “Cupa Dunării de Jos”

În perioada 2-4 noiembrie se va desfăşura prima editie a “Cupei Dunării de Jos”, o altă manifestare sportivă cuprinsă în cadrul proiectului amintit. Competiţia se va desfăşura în trei etape. Participă grupele de juniori republicani A şi B, echipa de tineret, juniorii C de la Dacia Unirea. De asemenea, se vor regăsi la startul competiţiei grupele de copii născuţi în 2007 şi 2008 de la Dacia Unirea, Luceafărul Brăila, Stars Brăila, Kinder Brăila, Luceafărul Galaţi şi grupele de copii născuţi în 2009 şi 2010 de la aceleaşi formaţii menţionate mai sus. 

Festivitatea de premiere va avea loc vineri dupa incheierea competitiei (aprox. ora 16:00), la Stadionul Municipal Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro