S-a instituit carantina în Penitenciarul Brăila după ce mai mulţi deţinuţi au fost diagnosticaţi cu varicelă (vărsat de vânt). După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al unităţii, cms. şef Simona Kober, este vorba despre cinci persoane private de libertate care au fost separate de celelalte, pentru a nu transmite boala. "S-a instituit un plan de măsuri, cu izolarea celor cinci persoane afectate". În plus, a fost informată şi Direcţia de Sănătate Publică Brăila.
Iniţial, la redacţie s-au transmis semnale că în penitenciar ar fi fost vorba despre o epidemie de scabie, o afecţiune mult mai gravă şi cu mai multe riscuri. De la unitatea de detenţie ni s-a spus clar că nu a fost vorba despre vreo epidemie de râie. Acum, deţinuţii sunt ţinuţi oricum sub supraveghere, iar personalul medical urmăreşte să nu apară noi cazuri de varicelă.
După cum ne-a transmis, ieri dimineaţă, Dumitru Gîrbăcea, de la Consiliul Local al Tinerilor (CLT) Brăila, cel care luptă pentru drepturile deţinuţilor, informaţia pe care o primise de la cei aflaţi în Penitenciarul Brăila era aceea că exista un început de epidemie cu vărsat de vânt cu suspiciuni că ar fi vorba şi de râie. Boala ar fi fost adusă în unitate de la deţinuţii care sunt scoşi la muncă, mulţi dintre ei muncind în aceleaşi haine cu care stau şi în cameră. "Gravitatea acestui fenomen este dată şi de faptul că printre deţinuţi sunt mulţi diagnosticaţi cu diabet, iar orice erupţie cutanată poate genera complicaţii mult mai grave pentru aceştia. Şi cu toate că exista acest pericol, conducerea penitenciarului nu a demarat nicio formă de protejare pentru aceste persoane vulnerabile din punct de vedere al sănătăţii", a precizat Gîrbăcea. În plus, spune el, CLT urmează să alerteze atât Ministerul de Justiţie, cât şi Direcţia de Sănătate Publică Brăila şi să verifice respectarea normelor sanitare de igienă în cadrul Penitenciarului Brăila.