Carambolul de pe Cuza, provocat de un şofer fără permis şi cu o maşină furată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Carambolul de pe Cuza, provocat de un şofer fără permis şi cu o maşină furată

poliţiştii nu au stabilit cu exactitate cine a condus autoturismul “Opel”, înmatriculat în Bulgaria, care a lovit mai multe autoturisme în noaptea de 26/27 ianuarie • dar au unele suspiciuni, astfel că fac cercetări pentru infracţiunile de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui autovehicul fără permis

 

Cazul tamponării în lanţ de pe Bulevardul Cuza, de către şoferul unui autoturism “Opel” înmatriculat în Bulgaria, este încă în ancheta poliţiştilor. Nu s-a stabilit cine conducea maşina care a izbit alte patru autoturisme, toate parcate, însă sunt suspiciuni că cel aflat la volan i-ar fi furat autoturismul proprietarului, pentru a da o tură, şi, mai mult, nici n-ar avea permis de conducere. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila susţin că a fost întocmit dosar penal şi pentru aceste două fapte. 

În ziua de 27 ianuarie, după mai multe ore de investigaţii, poliţiştii au reuşit să afle cine este proprietarul autoturismului Opel implicat în carambol, fiind vorba despre un brăilean de 26 de ani. Nu se ştie însă nici acum cine era la volan la momentul producerii accidentului, mai ales că şoferul a plecat de la faţa locului, abandonând maşina în zonă.

După cum v-am informat, în noaptea respectivă, patru maşini au fost lovite, una după alta, pe Bulevardul Cuza. Şoferul vinovat se deplasa cu un Opel, dinspre strada Carantina, iar la 50 de metri de Calea Galaţi a pierdut controlul volanului. Mai întâi a lovit un autoturism BMW căruia i-a rupt oglinda, după care a ricoşat în alte 3 autovehicule. Toate autoturismele erau parcate. Cel mai şifonat a ieşit un Opel. În carambol au mai fost implicate un Cielo şi un Fiat. După producerea evenimentului, şoferul a plecat, în timp ce persoanele care şi-au găsit maşinile distruse s-au prezentat la biroul tamponări pentru a-şi scoate autorizaţii de reparaţie. Evenimentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, dar pagubele sunt însemnate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro