În sala Studio a fost prezentat spectacolul "Ţara lui Gufi" după Matei Vişniec, montat de Ionel Barac, Raluca Răcean, Ana Pepine, Andreea Dârdâiac, patru absolvenţi ai UNATC în 2009, pentru momentul finalizării studiilor. Spectacolul a fost apreciat la vremea respctivă, iar cei patru tineri au primit premiul pentru cel mai bun actor mânuitor Păpuşi-Marionete la Gala absolvenţilor din 2009. Sala Studio a fost arhiplină cu copii, în special din ciclul primar, dar şi câţiva din gimnaziu, care au venit însoţiţi de profesori, alături de care au fost şi adulţi. "Ţara lui Gufi" este o ţară a "orbilor", de fapt oameni care nu sunt lăsaţi să vadă, condusă de un dictator care vede dar se preface nevăzător . Alături de acesta este un "nebun" care încearcă să le "deschidă" ochii oamenilor, dar pe care dictatorul vrea să-l închidă la balamuc. Ca în toate poveştile, dragostea este cea care salvează ţara. Fiica dictatorului se îndrăgosteşte de un văzător şi aşa reuşeşte să vadă ea şi să îi determine să vadă pe toţi cetăţenii din Ţara lui Gufi. Interesant, dar mai puţin comprehensibil a fost şi finalul ales de tineri, pentru că exact atunci când au început toţi să vadă culorile, s-a stins lumina. O parabolă interesantă a societăţii totalitare. În final, absolvenţii au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze pentru talentul lor de a mânui marionete şi de a juca. "Ţara lui Gufi" de Vişniec poate avea două grile de receptare, una simplă, în care se urmăreşte povestea ca atare, şi o alta care te duce cu gândul la societatea totalitară din care doar ce am ieşit. Dacă în transmiterea mesajului pentru prima grilă de receptare cei patru actori nu au avut probleme, cei mici distrându-se şi fiind foarte atenţi la păţaniile lui Gufi, transmiterea mesajului prin cea de-a doua grilă de receptare nu a fost la fel de clară pentru că la unele dintre ideile lui Vişniec au renunţat, pierzându-se din calitatea de parabolă piesei. Din acest motiv, copiii ceva mai mari s-au plictisit, pentru că simpla poveste spusă de marionete nu i-a atras, iar celălalt mesaj nu a ajuns la ei.
În Sala Mare, Teatrul Valah din Giurgiu a susţinut reprezentaţia spectacolului "D'ale carnavalului" de Caragiale, în montarea actorului Dan Tudor. A fost un spectacol fără pretenţii sau accente experimentale, care a durat aproximativ o oră şi jumătate. O comedie de situaţii de mare calitate, gustată de public, mai ales că protagonişti au fost actori talentaţi. Adriana Trandafir a întruchipat o Miţa agitată şi cu isterii din mahalaua interbelică, jocul ei fiind completat de unele dintre celelalte personaje: Crăcănel - Nicolae Botezatu, Pampon - Mihai Ciucă, Iordache - Andrei Duban şi Bibicu - Ovidiu Cuncea. Ilustraţia muzicală - Vlad Creţu, şi scenografia - Doru Zanfir, nu au ieşit nici ele din tiparele cunoscute, având trimiteri clare către mahalaua din anii '30. Singurele accente de modernitate au venit dinspre costumele celor două personaje feminine, ale căror fuste au fost înlocuite cu pantaloni, peste care au purtat voaluri sau fuste scurte şi dinspre costumele de bal, bluze albe fără mâneci, puse peste costumele de scenă. Acestea erau foarte asemănătoare însă şi din acest motiv momentul schimbării costumelor la bal a fost ratat. Publicul a apreciat, totuşi, schimbul spumos de replici şi situaţiile comice în care au fost puse personajele. Adriana Trandafir care a primit în mai multe rânduri aplauze la scenă deschisă.
Marţi, la amiază, au avut loc alte concerte susţinute de elevii Liceului de Artă. La pian au cântat Sabin Tudorache şi Alexandru Burcuş, creaţii ale compozitorilor: Czerny, Kirnberger, Scarlatti, Liszt, Mozart, Beethoven şi Brahms. Ei sunt îndrumaţi de prof. Ionuţ Vlad.
Compoziţii de canto clasic aparţinând lui Mozart, Gluck şi Grieg a interpretat eleva Carla Pricop, prof. Cerasela Găgeanu, iar recitalul de clarinet l-au susţinut elevii profesorului Petrea Gogu, Cosmin Grigore, Ştefăniţă Albu, Alexandru Pravilă, Ionuţ Ene. Ei au cântat melodii compuse de: Mozart, Tchaikovski, Joplin şi Schubert. Profesor corepetitor a fost Valentina Popovciuc.
Azi, spectacol marca Afrim în sala Mare: "Herr Paul"
Astăzi, de la ora 17.00, în sala Studio, evoluează trupa Teatrului de Păpuşi "Prichindel" din Alba iulia, în spectacolul "Universul din lanterna magică", în regia lui Radu Dinulescu. Este un spectacol cu actori şi păpuşi "pentru copii cu vârste între 6 şi 96 de ani". De la ora 20.00, în Sala Mare poate fi vizionat spectacolul "Herr Paul", montat de Radu Afrim la Teatrul din Piatra Neamţ. Despre această montare, Dan Boicea scria în "Adevărul literar şi artistic": "Radu Afrim construieşte un portret emoţionant al unor specimene pe cale de dispariţie, apelând la un umor cald şi umanizant. Spectacolul este un succes de echipă, în care nimeni nu se distanţează, dar toţi aleargă atât de departe şi în care totul funcţionează în consonanţă: regia care găseşte soluţii surprinzătoare, rămânând în notele stilistice deja cunoscute, decorurile copleşitoare ale Iulianei Vâlsan şi interpretările memorabile ale lui Cezar Antal (Herr Paul - un Cezar Antal, în cel mai bun rol al său de la Piatra Neamţ, în acest moment) şi Lucreţia Mandric (Luise), soră şi mamă a aceluiaşi bărbat".
La Clubul festivalului de la barul de noapte al Hotelului Traian va avea loc recitalul Tic Petroşel & Marlene Hristea, "Brumariada".