Capcanele bulevardului Cuza | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Capcanele bulevardului Cuza

* carosabilul a fost reasfaltat de curând, dar în rest e ”jale”, pe aleea pietonală cantrală, dar și pe trotuarele laterale

 

 

 

 

Este dătător de speranţă faptul că Primăria şi-a propus să schimbe radical aspectul bulevardelor Independenţei şi Al. I. Cuza. Aşteptăm, deci, această minune, cu tot ceea ce înseamnă proiecte, bani, licitaţii, constructori, contestaţii, termene generoase de execuţie etc. Însă până atunci este bine să evitaţi capcanele bulveardului Cuza, prezente aproape la fiecare pas. Este vorba de gropile de pe aleea pietonală, astupate strategic cu iarba recent cosită (păi, cine să-i controleze pe cosaşii, care în alte zone lasă brazde de iarbă nestrânsă); alte gropi, în locurile unde s-a intervenit frecvent, chiar în acelaşi loc, la reţeaua foarte veche de apă-canal. Trebuie evitate și acele bănci vechi de zeci de ani, intrate în pământ, înconjurate de bălării, chiar dacă pe acolo au trecut zilele trecute, “cosaşii veseli”. În altă ordine de idei, făceţi-vă că nu vedeţi: copacii netoaletaţi sau uscaţi/bolnavi, de ani de zile; mormanele de pământ şi, de asemenea, bordurile dizlocate, năpădite de bălării;  coşurile de gunoi, unele pline ochi, altele goale pentru că au rămas de mult fără fund;  băncile noi dar total incomode; grămada de pavele care zace de 2-3 ani acolo unde s-a intervenit la reţeaua de canal, lângă liceul Bălcescu; jardinierele din beton pline cu bălării sau pe cele din lemn amplasate aiurea la intersecţia Cuza cu strada Mihai Eminescu; sistematizarea pe verticală distrusă la intersecția Cuza/Campiniu. Şi exemplele pot continua, inclusiv cum arată zona de lângă statuia domnitorului Cuza; molozul de acum câţiva ani din curtea unei biserici; şantiere care  ocupă de prea mult timp trotuarul, gaighere înfundate etc.

Sperăm, totuşi, că ai noştri edili vor interveni pentru înlăturarea aspectelor care dăunează nu doar pietonilor dar şi imaginii Brăilei, ce se dorește a fi, mai nou, un oraş turistic “de frunte” al României.

 

          

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro