Cannabis prin sărut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cannabis prin sărut

* cei doi erau atât de apropiaţi, încât s-au sunat de 727 de ori în cinci luni, bărbatul aflându-se în executarea altei pedepse *

Instanţa de fond a Tribunalului Brăila l-a condamnat luni, 9 iulie, pe Silviu Mocanu, zis "Căminosu", la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare, pentru "instigare la trafic de droguri de risc" şi "deţinere de droguri în vederea consumului propriu". La data la care a comis infracţiunile, Mocanu avea o "coadă" de 763 de zile de închisoare, fiind în executarea unei pedepse de 3 ani de închisoare, pentru furt.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, Dumitra Cristea, iubita lui "Căminosu", a fost condamnată la 2 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată a pedepsei, pentru "trafic de droguri de risc".

Drogurile au fost recuperate din WC

În ziua de 27 decembrie 2011, precizează reprezentanţii acuzării, conducerea Penitenciarului Brăila a sesizat Poliţia, reclamând faptul că, în aceeaşi zi, Silviu Tănase, persoană privată de libertate, a primit de la o persoană care l-a vizitat la locul de detenţie "mai multe fragmente vegetale de culoare verde-oliv, având greutatea de 0,7 grame, asemănătoare cannabisului". Respectivele fragmente, ambalate într-o folie de plastic transparentă, i-au fost aduse inculpatului Silviu Tănase de către inculpata Dumitra Cristea, cu ocazia vizitei pe care i-a făcut-o la locul de detenţie. Supuse analizei fizico-chimice, fragmentele s-au dovedit a conţine Tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta numită cannabis, care face parte din categoria drogurilor de risc, potrivit Legii 143/2000.
Potrivit dosarului penal, vizita femeii la penitenciar nu a fost o întâmplare. "Între Tănase Silviu şi Cristea Dumitra există relaţii foarte apropiate şi un contact permanent prin intermediul convorbirilor telefonice (numai în perioada 1 octombrie 2011 - 1 martie 2012 ei s-au apelat telefonic reciproc de 727 de ori)", precizează surse din cadrul Crimei Organizate.
Aşa se face că, la sfârşitul lunii decembrie 2011, în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, "Căminosu" a determinat-o Dumitra să-i procure o bilă de cannabis pe care urma să i-o predea cu ocazia vizitei în penitenciar.
Pe 27 decembrie, femeia a procurat cantitatea de 0,7 grame cannabis de la o terţă persoană, fiind sfătuită de către deţinutul Tănase cum şi în ce moment să-i dea drogurile. Imediat după ce au stabilit ce şi cum, Dumitra Cristea a purces la Penitenciarul Brăila.
În timpul vizitei, femeia a ascuns în gură pacheţelul cu droguri, iar în momentul încheierii vizitei i l-a transmis bărbatului, în timp ce îl săruta de adio (!), conform înţelegerii.
La rândul său, "Căminosu" a ascuns drogurile în cavitatea bucală, însă, ghinion: a fost observat de către un gardian care supraveghea desfăşurarea vizitei. Acesta l-a atenţionat imediat pe colegul său, care era însărcinat cu percheziţia corporală a deţinuţilor, la finele vizitei.
"Gardianul i-a solicitat învinuitului să-i predea imediat ceea ce ascundea, dar acesta s-a apropiat de uşa toaletei, încercând să arunce drogurile în hazna. Pachetul de droguri a fost recuperat de la suprafaţa vasului de toaletă (model "turcesc"), fiind predat lucrătorilor de poliţie, din acel moment fiind declanşate cercetările", se mai precizează în dosarul penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro