Candidații PSD Brăila la Primărie și CJ «bombardează» Guvernul PNL pentru redeschiderea haotică a școlilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Candidații PSD Brăila la Primărie și CJ «bombardează» Guvernul PNL pentru redeschiderea haotică a școlilor

* primarul Marian Dragomir și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, ambii candidații PSD pentru un nou mandat, au lansat, vineri, un comunicat de presă legat de deschiderea școlilor în contextul pandemiei de coronavirus * aceștia au criticat Guvernul Ludovic Orban și au anunțat că au fost puși în situația de a interveni pe plan local, pentru ca lucrurile să funcționeze

 

 

 

 

Candidații PSD Brăila la Primărie și Consiliul Județean, Marian Dragomir și Francisk Chiriac, consideră că Guvernul PNL este ”repetent încă din prima zi de școală”. Cei doi au emis, ieri, un comunicat de presă comun, în care au criticat aspru actualul Executiv, pentru ”bâlbele” legate de redeschiderea școlilor, dar și pentru lipsa de interes real în rezolvarea exemplară a acestei situații.

Ce au făcut ei? Au gestionat criză COVID în interesul firmelor de casă și au manipulat cifrele. Au avut luni de zile pentru a pregăti începerea anului școlar, dar toată vara s-au ocupat de licitații dubioase pentru măști de protecție care, în final, nu au mai fost livrate. Au uitat că începe școală, au generat harababura din ultimele săptămâni și au dat declarații contradictorii. Pentru ei, elevii nu contează pentru că nu votează! Nu au gândit un program de testare pentru cadrele didactice și elevi. Ieri declarau că fiecare elev va primi mască gratuit, azi recunosc că nu au măști. Ieri dădeau tablete tutoror elevilor, azi nu mai au tablete și discută de camere web în clase. Să mai amintim și de lipsa manualelor noi? Ieri părinții răspundeau penal dacă un copil avea simptome, azi răspund directorii de școli. Ieri toți elevii trebuiau să aibă adeverințe de la medicul de familie în prima zi de școală, azi o pot aduce într-o săptămână. Azi guvernul incompetent aruncă răspunderea pe părinți, directori de școli și autorități locale. Părinții au încă atâtea întrebări fără răspuns… iar acest fapt spune totul despre organizarea doamnei ministru «PEPSIglas»”, își încep cei doi social-democrați seria de critici.

De altfel, Dragomir și Chiriac și-au împărțit comunicatul pe cinci capitole.

Cine sunt ei?”, se mai întreabă retoric cei doi PSD-iști în comunicat, oferind totodată și un răspuns: ”Ministrul «PEPSIglas» este imaginea haosului din prima zi de școală și declară: „O să fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide dacă se va putea. Dacă nu, nu. În ambele cazuri va fi cumva, vedem cum, dacă e să vedem. Dacă nu, nu. Mai vorbim atunci. Dacă mai vorbim. Dacă nu, ne mai auzim o dată să vă zic ce v-am zis azi. Poate. Trebuie să înțelegeți ceva cât se poate de serios: vom face într-un fel, pentru că noi avem absolut tot clar în cap! Dacă ne vom răzgândi, nu va fi în acel fel, ci altfel. Clar?» Ministrul Tătaru este imaginea dezastrului din sănătate, autorul documentului prin care părinții răspundeau penal dacă nu observau simpomele copiilor. Apoi, în urmă presiunii mediatice, s-a răzgândit și el... Orban, Guvernul PNL și reprezentanții lor în teritoriu. Care este interesul lor? Să spunem adevărul dur: prioritatea Guvernului Orban a fost să transfere primari de la alte partide, să organizeze alegeri locale și a lăsat de izbeliște elevi, părinți și profesori. Au pus săgeata galbenă în vârful trandafirilor roșii și au ratat încă o dată ținta. Guvernul lor vorbește foarte clar și apăsat când e vorba de adversarii politici, dar e timid și amețit când se dezbate rezolvarea unei probleme de o importanță națională - începerea noului an școlar”!

 

Dragomir și Chiriac anunță că au luat deja atitudine pe plan local

 

Primarul Marian Dragomir și șeful CJ, Francisk Chiriac au ținut să le transmită brăilenilor și ce anume au făcut ei, în contextul dat.

Am așteptat să ne invite la discuții privind începerea școlii. Apoi am înțeles că ordinul guvernului este că primarii PSD să nu fie informați. Nu este prima dată când se ascund, dar de această dată nu mai vorbim de transferul bolnavilor între Brăila și Galați. Acum este în joc sănătatea copiilor noștri!!! Incompetență totală !!! În ciuda dezinteresului manifestat de Guvern, primăriile și școlile salvează ce se mai poate salva. Noi nu punem jocul politic mai presus de sănătatea copiilor și părinților, cum o face Guvernul Orban. Când am văzut că ei se ascund, am luat inițiativa! Noi!!! Am contactat școlile, Direcția pentru Protecția Copilului, și alocăm primele tranșe de bani pentru materiale, în vederea prevenirii infectării cu COVID. Apoi, în funție de nevoi, continuăm. Doar noi. Voi, doamna ministru «PEPSIGLAS» și domnule Orban, voi când vă treziți? Concluzia: Guvernul PNL va da corigența pe 27 septembrie. Și nu va trece clasa!”, au conchis PSD-iștii.

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro