În urmă cu câteva minute s-a încheiat, la Sala Polivalentă din municipiu, lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016. Înainte de începerea evenimentului, liderii locali ai organizaţiei liberale au susţinut o conferinţă de presă, la care au luat parte şi cei doi co-preşedinţi la nivel naţional, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, aflaţi la Brăila special pentru a participa la lansare.
Printre temele dezbătute în cadrul conferinţei de presă, s-a numărat: natalitatea scăzută înregistrată la nivelul judeţului nostru, dar şi administrarea proastă a oraşului, aşa cum au afirmat liberalii, a social-democraţilor în ultimii 25 de ani. Un alt subiect discutat la conferinţă a fost lista candidaţilor la primăriile din judeţ, care a cuprins modificări importante în ceea ce-i priveşte pe cei care râvnesc la scaunul de primar.
Cătălin Boboc, şeful PNL Brăila, a vorbit despre câţiva actuali primari liberali, care au fost scoşi de pe listă, din cauză că "riscam să pierdem alegerile".
Lista candidaţilor PNL la primăriile brăilene:
În cele ce urmează, vă prezentăm candidaţii lansaţi oficial astăzi în cursa pentru alegerile din vară:
Primăria Brăila - Cătălin Boboc, Consiliul Judeţean Brăila - Florin Eugen Cîrligea, Primăria Oraşului Făurei - Săndel Stancu, Primăria Oraşului Ianca - Gicu Mitache, Primăria Oraşului Însurăţei - Ion Gheorghe, Primăria Bărăganul - Radian Bracaciu, Primăria Berteştii de Jos - Costel Florin Capbun, Primăria Bordei Verde - Ionel Enişor (Georgel Vasile, actualul primar care a candidat la ultimele alegeri pentru primărie din partea PDL, ajuns ulterior în PNL după fuziunea celor două formaţiuni politice, a fost eliminat de pe listă), Primăria Cazasu - Elena Coadă, Primăria Chiscani - Costică Gorgovan, Primăria Ciocile - Valentin Mangiurea (Costică Marchidanu, actualul primar al comunei a fost eliminat de pe listă; acesta a câştigat scaunul de primar la ultimele alegeri candidând pe listele PDL şi a devenit liberal după fuziunea celor două partide), Primăria Cireşu - Radu Popa, Primăria Dudeşti - Marian Androne, Primăria Frecăţei - Ionel Bălan, Primăria Galbenu - Doinel Petrea, Primăria Gemenele - Nelu Vlad, Primăria Grădiştea - Petre Andrei, Primăria Gropeni - Stan Malinchi (acesta este actualul primar care a fost membru PDL, apoi a trecut în barca PSD pentru o perioadă, iar de câteva săptămâni s-a înscris în PNL), Primăria Jirlău - Rică Tutulan, Primăria Măraşu - Nicolae Niţescu, Primăria Măxineni - Dumitru David, Primăria Mircea Vodă - Alexandru Moşescu, Primăria Movila Miresii - Marin Coclitu, Primăria Racoviţa - Ştefan Maraloiu, Primăria Rîmnicelu - Melu Iancu, Primăria Romanu - Ionel Puia, Primăria Roşiori - Adrian Pisică, Primăria Salcia Tudor - Florin Moroiu, Primăria Scorţaru Nou - Nicuşor Vasileache (Gheorghe Chivereanu, actualul primar PNL, s-a retras de pe listă), Primăria Siliştea - Victor Adetu, Primăria Stăncuţa - Nicolae Matei, Primăria Surdila Găiseanca - Vasile Grosu, Primăria Surdila Greci - Ionel Meiroşu, Primăria Şuţeşti - Cristian Codreanu (acesta este actualul primar al localităţii, câştigând ultimele alegeri locale ca şi candidat al PNG; recent, a ales să treacă în barca liberalilor), Primăria Tichileşti - Gicu Davidescu, Primăria Traian - Lică Voicilă, Primăria Tudor Vladimirescu - Dumitru Mihaiu, Primăria Tufeşti - Marin Lazăr, Primăria Ulmu - Vasile Bănică, Primăria Unirea - Ioan Ungureanu, Primăria Vădeni - Ionel Constantin, Primăria Victoria - Stăvărel Dorobanţu, Primăria Vişani - Ştefan Nazâru, Primăria Viziru - Vasile Visalon, Primăria Zăvoaia - Stănică Drugău.
Ce spune Boboc despre schimbările importante ale primarilor din judeţ
Liderul liberalilor brăileni a ţinut să comenteze lista candidaţilor la primăriile din judeţ, dând şi câteva exemple de actuali primari care, deşi sunt liberali, nu vor mai candida pentru un nou mandat. "Vreau să clarificăm încă de la început câteva lucruri cu privire la trei comune din judeţ. Nu vreau să las loc de comentarii şi interpretări. Avem trei comune, şi anume Bordei Verde, Scorţaru Nou şi Ciocile, în care cei care au fost primari acum nu vor mai candida. Despre primarul de la Ciocile, domnul Marchidanu, din păcate din evaluările noastre nu a reieşit ca fiind cel mai bun candidat. Mai pe direct, riscam să pierdem alegerile într-o comună unde există un electorat important. Dumnealui nu a înţeles ce înseamnă echipă. La Bordei Verde şi Scorţaru Nou nu vor dânşii să mai candideze, aşa că i-am înlocuit cu viceprimarii care se vor bucura de sprijinul lor, rămânând în aceeaşi echipă. Sunt chestiuni asumate. Chiar vreau să spun treaba asta. Încă ceva de precizat, domnul Malinche, primarul de la Gropeni, s-a întors la PNL", a precizat Cătălin Boboc.
Relaţia Brăila-Galaţi, subiect de interes pentru Gorghiu şi Blaga
Cei doi co-preşedinţi PNL la nivel naţional, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au pus foarte mare accent în discursurile lor pe relaţia dintre oraşele Brăila şi Galaţi. Aceştia susţin că legătura dintre cele două municipii trebuie refăcută şi închegată, pentru că asta ar fi o soluţie bună pentru dezvoltarea lor. Mai mult, Blaga a ţinut să facă o comparaţie între Brăila şi Galaţi, afirmând că situaţia municipiului nostru cauzată de administraţia social-democrată este mai gravă ca la vecinii de judeţ. "Asta înseamnă adminstraţia PSD-istă a Brăilei care trebuie schimbată. De aceea, noi credem că a sosit momentul şi pentru judeţul dumneavoastră să înlocuim administraţia PSD cu PNL, pentru că avem o echipă foarte bună în care ne punem mari speranţe şi care poate colabora foarte bine cu cealaltă echipă din Galaţi, unde avem doi colegi foarte serioşi. Sper să se reuşească şi să se treacă peste vechea dispută Brăila-Galaţi, pentru că în această zonă avem a doua concetraţie urbană din România, după Bucureşti, în jur de 500.000 locuitori", şi-a continuat Blaga declaraţia.