Înscrierea în cursa pentru alegerile europarlamentare din 25 mai s-a încheiat miercuri şi multe dintre partidele active pe scena politică brăileană s-au înghesuit să aibă măcar un reprezentant pe liste. Interesant de menţionat este că, dacă în iunie 2009 Brăila a avut doar trei candidaţi, Marian Dragomir (locul 14) şi Iuliana Lascu (locul 24) pe listele PSD - PC şi Silviu Radu (locul 34) din partea PDL, acum numărul brăilenilor înscrişi în cursă pentru europarlamentare s-a dublat. Mai exact, este vorba despre fiica deputatului Marioara Nistor, Andreea Laura Nistor (PPDD) aflată pe locul 10, Gheorghe Chiru (PNŢCD) - locul 16, Cristian Pricop (PNL) - locul 20, Simona Drăghincescu (PDL) - locul 19, Sergiu Diacomatu (PMP) - locul 17 şi Florin Drăgan (PNR) - locul 12, bineînţeles niciunul eligibil. Anul acesta, membrii PSD Brăila nu şi-au găsit locul nici măcar în zona neeligibilă la alegerile europarlamentare. Aurel Simionescu susţine că a fost dorinţa organizaţiei de a nu avea reprezentant pe un loc neeligibil. "Nu am agreat o astfel de abordare, nu punem oameni pe poziţia 34, ca să fie acolo. Eu personal n-am fost de acord, nici domnul Stancu. Ori suntem pe o poziţie care să dea cel puţin o notă de eligibilitate, să spunem nu o să obţinem 35%, o să obţinem 40%, când înmulţesc 35 şi sunt pe locul 13, când înmulţesc cu 40 sunt pe locul 14, eventual 15, mai pleacă cineva. Deci, sunt nişte zone rezonabile de discuţie, dar ca să fie cineva pe poziţia 34 sau mai ştiu eu pe cât... Nu! Nu este Brăila o astfel de organizaţie", a declarat recent primarul Aurel Simionescu, înainte de depunerea listelor la Bucureşti. Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", fostul candidat la alegerile europarlamentare din 2009, deputatul PSD Marian Dragomir, s-a arătat extrem de sceptic în ceea ce priveşte şansele actualilor candidaţi brăileni de a prinde un loc în Parlamentul European. "La alegerile europarlamentare din anul 2009 eu am fost pe poziţia 14 pe lista PSD. La un scor electoral de 31%, PSD a câştigat 11 mandate. Prin trecerea timpului, unii dintre colegi au ajuns miniştri sau în alte funcţii, iar astăzi lista a urcat până la poziţia 13 inclusiv, iar eu sunt primul sub listă, cel puţin la nivel teoretic, deoarece practic nu mă interesează, sunt deputat în Camera Deputaţilor şi asta am de făcut. Eu am vrut să subliniez faptul că la un scor de 31% PSD a luat în 2009 11 mandate. Ce procent trebuie să aibă partidele la care candidează unii brăileni pentru a ajunge cel puţin primii sub listă? Nicidecum parlamentari. Vă daţi seama, de pe poziţiile 17, 19, e foarte dificil pentru ei. Nu vor ajunge niciodată (...) Şansele sunt mult mai mici pentru ei. Nu am să le transmit nimic candidaţilor brăileni aflaţi pe poziţii neeligibile pe lista unor partide deoarece majoritatea aleargă după fantoma unui iepure pe care nu îl vor prinde niciodată", a afirmat Dragomir.
Trebuie amintit faptul că, potrivit listei depuse de alianţa electorală PSD-UNPR-PC, nici celelalte două formaţiuni politice componente nu au vreun candidat de la Brăila.
Marioara Nistor şi-a pus fiica pe listă la europarlamentare
Cele mai noi nume confirmate din partea Brăilei la alegerile europarlamentare au venit ieri din partea prim-vicepreşedintelui PNŢCD Brăila, Gheorghe Chiru, şi a organizaţiei PPDD Brăila, care au anunţat candidatura Andreei Nistor, fiica liderului organizaţiei, Marioara Nistor. În ceea ce-l priveşte pe Chiru, acesta a afirmat că va reprezenta organizaţia în teritoriu în urma unei hotărâri venite de la centru. "Sunt pe locul 16. E o datorie a noastră faţă de partid să candidăm în teritoriu pentru a stimula oarecum şi activitatea organizaţiei şi, eu ştiu, votul pentru anumite persoane care sunt mai bine poziţionate. S-a considerat că la Brăila pot reprezenta, s-a făcut propunerea de la centru şi, pe lângă alţi lideri de organizaţii judeţene, am candidat. Ne capacitează candidatura pentru că avem şi obligaţie morală şi de partid. Fiecare în zona lui ar trebui să facă eforturi pentru a scoate un rezultat bun", a declarat Chiru. Trebuie precizat că de-a lungul carierei politice, acesta a fost preşedinte PUR, apoi PNŢCD, prim-vicepreşedinte la PD-L, preşedinte al PPDD, de unde şi-a dat demisia în 2011, pentru ca, un an mai târziu, să revină la şefia PNŢCD Brăila.
În ceea ce o priveşte pe fiica deputatului PPDD Mărioara Nistor, Andreea-Laura Nistor, potrivit unui comunicat de presă emis ieri de conducerea partidului, se află pe poziţia a 10-a din listă. "Aceasta este născută în 1986, absolventă a S.N.S.P.A. Bucureşti, Facultatea de Administraţie Publică şi a unei Burse ERASMUS în Montpellier-Franţa, cu specializare în Administraţie Europeană. A absolvit un curs la Institutul Diplomatic Român şi actualmente urmează cursurile şcolii de înalţi Funcţionari Publici. Scrie şi vorbeşte cursiv engleză şi franceză de nivel înalt şi spaniolă de nivel mediu. În plan politic, este prim-vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PPDD. Din aceste două perspective, conducerea PPDD i-a dat un vot de încredere şi a nominalizat-o pe lista candidaţilor la europarlamentare pe locul 10", se arată în comunicatul PPDD.
Cine sunt candidaţii?
Pe lângă cele două nume nou apărute pe listele pentru alegerile europarlamentare din partea Brăilei, trebuie amintiţi şi candidaţii anunţaţi ceva mai din timp. Este vorba despre dr. Cristian Pricop, din partea PNL. Cel mai recent eveniment legat de acesta este intrarea sa în CLM Brăila, în octombrie 2013, ca urmare a demisiei lui Sorin Costin. Despre vicepreşedintele Partidului Noua Republică Brăila, Florin Drăgan, confirmat pe lista partidului, se poate spune că a devenit un personaj cunoscut pe scena politică brăileană începând cu anul 2012, în preajma alegerilor locale din iunie. Acesta s-a născut în 1975, este licenţiat al Facultăţii de Comerţ din cadrul ASE Bucureşti şi administrator în sectorul privat pe domeniul producţiei agricole şi industriei alimentare, din 2000. Drăgan a intrat în politică la finele anului 2011, la o lună după constituirea filialei locale a Mişcării Noua Republică, chiar dacă în 2004 a "cochetat" un pic şi cu ideea de a se înscrie în PNL. Simona Drăghincescu, candidat pe listele PDL, este de asemenea un nume extrem de sonor pe scena politico-administrativă brăileană. Trebuie amintit faptul că aceasta a candidat ca independent la alegerile locale din iunie 2012, pentru fotoliul de primar. În prezent este consilier local şi, recent, a trecut la PDL pentru a candida la europarlamentare.
Nici Sergiu Diacomatu, candidat din partea Partidul Mişcarea Populară Brăila, nu ar mai avea nevoie de prea multe prezentări. Acesta este cunoscut ca urmare a candidaturii sale la alegerile locale din iunie 2012 pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean, împotriva lui Gheorghe Bunea Stancu. În prezent, ocupă funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei PMP din sectorul 1 Bucureşti.