Campionii judoka de la CSM Brăila, rezultate de excepţie şi la examenele şcolare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campionii judoka de la CSM Brăila, rezultate de excepţie şi la examenele şcolare

• medaliaţii de la judo şi sambo de la CSM Brăila au trecut cu brio examenul de bacalaureat şi cel de evaluare naţională • Teodora Naidin şi Maria Naidin, eleve eminente • “Sunt foarte fericită pentru că, deşi sunt sportivi care fac performanţă, sunt printre cei mai buni şi la şcoală”, spune antrenoarea Carmen Constantin

 

Secţiile de judo şi de sambo de la CSM Brăila au în palmaresul lor multe medalii cucerite la concursuri naţionale sau internaţionale. Acestea au fost obţinute de sportivii de la grupa de performanţă, sportivi care au demonstrat în această vară că sunt şi elevi eminenţi.

Toţi cei care au avut de susţinut examene şcolare de la CSM Brăila, fie că a fost vorba despre evaluarea naţională sau de bacalaureat, rezultatele au fost foarte bune. Cap de listă sunt surorile Naidin, Teodora şi Maria, care au obţinut note şi medii peste 9.00. Cătălina Varvaruc a absolvit  Liceul de Arte “Hariclea Darclee” iar la bacalaureat a obţinut media 8.02. Multipla campioană naţională urmează să se înscrie la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Varvaruc va rămâne legitimată la CSM Brăila dar se va antrena în capitală, la lotul naţional. Tot acolo se va pregăti şi colega sa de club, Teodora Naidin, obiectivul celor două sportive fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Au trecut de evaluarea naţională cu bine şi alţi doi sportivi de la secţia de judo, Bogdan Stanciu care a obţinut media 8.96 şi Alexandru Poetaşu care a obţinut media 8.35.

“Sunt foarte fericită pentru că, deşi sunt sportivi care fac performanţă şi îşi sacrifică mult din timpul liber pentru antrenamente, sunt printre cei mai buni şi la şcoală. A fost un an dificil pentru toţi, pentru că pandemia de coronavirus nu le-a mai permis să meargă la şcoală, au făcut cursuri online, dar s-au descurcat foarte bine. Când îi văd cât sunt de hotărâţi în tot ceea ce fac, îmi dau lacrimile de bucurie. Aşteptăm să reînceapă competiţiile unde ne dorim să rămânem, ca şi anii trecuţi, printre cluburile cu cele mai bune rezultate din ţară”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.

Surorile Naidin, sportive şi eleve eminente

 

Teodora Naidin a încheiat clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” cu o medie mare, 9.74, iar la bacalaureat a obţinut tot o medie peste 9, mai precis, 9.45. Sportiva a avut şi ceva emoţii pentru că prima dată la matematică a primit nota 8.80 dar după ce a depus o contestaţie, lucrarea sa a fost notată cu 9.75. Pentru Teodora Naidin, în plan şcolar, urmează examenul de admitere la Academia de Poliţie, iar în cel sportiv, mondialele şi europenele de sambo pentru juniori, ea fiind ultimul an la această categorie de vârstă.

Medaliata cu bronz de la Campionatul European de sambo şi vicecampioana mondială şcolară din 2018, Teodora Naidin este foarte bucuroasă că a trecut cu brio primul examen din acest an.

“Pandemia de coronavirus mi-a permis să învăţ mai mult şi sunt fericită că primul obiectiv l-am atins, am trecut cu brio examenul de bacalaureat. Au fost subiecte de nivel mediu din punctul meu de vedere. Urmează admiterea la Academia de Poliţie din Bucureşti. Pe de altă parte, abia aştept să înceapă competiţiile de sambo. Anul trecut am fost accidentată, dar acum vreau să revin pe podium şi, fiind sportivă de lot, să pot participa la europenele şi mondialele din acest an. Ştiu că va fi greu pentru că vin după un an în care am fost accidentată, dar nimic nu se face fără sacrificii. Eu voi rămâne în continuare legitimată la CSM Brăila dar mă voi antrena în Bucureşti la lotul naţional”, ne-a declarat Teodora Naidin.

Sora mai mică a Teodorei, Maria Naidin, nu s-a lăsat mai prejos şi a trecut evaluarea naţională cu media generală 9.51, după ce media generală a claselor V-VIII a fost 9.67. Fostă elevă la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” din Brăila, Maria merge pe urmele surorii sale şi a optat pentru Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”.

“A fost un an dificil pentru că a trebuit să participăm la cursurile online şi am fost nevoită să mă adaptez la acest sistem. A fost greu şi de învăţat şi de a ne menţine cât de cât într-o formă fizică bună. Acum sunt bucuroasă că am trecut primul examen din 2020. Aştept naţionalele şi europenele de sambo unde îmi doresc să ajung pe podium”, a explicat Maria Naidin, multiplă medaliată la judo şi sambo la toate categoriile de vârstă la care a participat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro