Campionii din radioamatorism s-au întâlnit cu elevii de la “Anghel Saligny” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campionii din radioamatorism s-au întâlnit cu elevii de la “Anghel Saligny”

• Marcel Aleca, George Savu şi Remus Vatcu au fost invitaţii DJST Brăila • acţiunea a avut loc în cadrul proiectului naţional “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”

 

Liceului Tehnologic “Anghel Saligny” din oraşul nostru a găzduit o nouă acţiune din cadrul proiectului naţional “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, invitaţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Brăila fiind trei campioni din radioamatorism, Marcel Aleca, George Savu şi Remus Vatcu, brăileni care au dus performanţa şi creativitatea tehnică la un nivel extrem de ridicat pentru radioamatorism şi pentru sporturile denumite cândva “tehnico-aplicative”.

Maestru emerit al sportului, Marcel Aleca a câştigat, în 1982 o cupă mondială denumită de organizatori, CQ World-Wide WPX Contest, iar 1987 a devenit vicecampion mondial cu echipa de radioamartorism a României.

George Savu este multiplu campion naţional şi medaliat la competiţii internaţionale, performanţe care i-au adus titlul de maestru al sportului. Savu a primit 837 diplome şi distincţii româneşti şi 958 internaţionale.

Remus Vatcu este, de asemenea, maestru al sportului, după o carieră cu titluri naţionale şi medalii pe plan internaţional.

“Radioamatorismul reprezintă ceva mai mult decât o competiţie de comunicare la distanţă, este un mijloc prin care se pot însuşi cunoştinţe noi din domenii variate şi are o componentă utilitară importantă ce poate salva vieţi în timpul unor calamităţi. Pentru cei care îl practică este un mod de viaţă şi sperăm ca această disciplină sportivă să îşi asigure continuitatea la Brăila”, a fost mesajul către elevi al celor trei campioni din radioamatorism.

Organizatorii evenimentului au fost Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăil, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” şi Clubul Sportiv al Radioamatorilor din Judeţul Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro