• golgheterul rundei a 14-a a fost Ștefan Constantin (FC Buzăului), cu 3 reușite, iar cu cel mai frumos gol al etapei a fost creditat Cătălin Constandache (Juventus Old-Boys)
Campionatul de Minifotbal Brăila revine în actualitate.
Joia trecută s-a disputat restanța Pretenașii&Keleș-Auto – Juventus, iar duminică, 14 ianuarie, s-a derulat etapa a 14-a, prima a returului.
Partida dintre Pretenașii&Keleș-Auto și Juventus a fost una spectaculoasă ca derulare. Juventus a condus cu 2-0 după golurile semnate de Ionuț Huțu și Marius Moroianu, însă experimentații jucători de la campioana en titre, Pretenașii&Keleș-Auto, au profitat de greșelile individuale ale adversarilor și s-au impus în final cu 6-2.
Pentru echipa campioană, Emanuel Moldoveanu a marcat un hat trick, celelalte reușite ale învingătorilor fiind semnate de Sergiu Simion, Aliman Ionel și Valentin Goleanu.
În urma acestui succes, Pretenașii&Keleș a terminat turul de campionat pe primul loc, fiind urmată de Juventus și United Brăila.
Prima etapă a returului primele surprize
Juventus Old-Boys s-a impus la limită, 4-3, în partida cu Pretenașii&Keleș-Auto și a urcat pe locul al 5-lea, fiind în acest moment la doar 3 puncte de primul loc deținut în continuare de adversara sa din acest meci.
După ce a cochetat cu locurile fruntașe ale campionatului, după înfrângerea surprinzătoare, 2-4, în partida cu Juventus Under 19, PNT a ajuns pe locul al 8-lea. Stănel Ion a reușit o “dublă” în partida cu fosta sa echipă și a adus o victorie importantă pentru Riders.
Steaua Dunării a condus-o pe FC Buzăului cu 2-0 și 3-2, însă nu a reușit să țină piept adversarei mult mai experimentate și a pierdut 3-5.
United a realizat scorul etapei, 7-2, în partida cu FC Brăila și a urcat pe locul al 2-lea, având șanse reale la câștigarea titlului, dacă va profita în continuare de pașii greșiți ai adversarilor.
Golgheterul etapei a fost Ștefan Constantin (FC Buzăului), cu 3 reușite, iar cu cel mai frumos gol al etapei a fost creditat Cătălin Constandache (Juventus Old-Boys).
Concluzia, și după această rundă a 14-a, este aceeași, sezonul 2023-2024 este cel mai echilibrat iar pentru titlul de campionă și pentru podium au șanse în continuare șapte echipe: 1. Pretenașii&Keleș-Auto 25 puncte, 2. United 24 puncte, 3. FC Buzăului 23 puncte (golaveraj: 45-32), 4. Juventus 23 puncte (45-33), 5. Juventus Old-Boys 22 puncte, 6. Amicis 21 puncte (36-23), 7. Riders 21 puncte (39-31).
Rezultatele și marcatorii etapei a 14-a
Pretenașii&Keleș-Auto - Juventus Old-Boys 3-4
Valentin Baciu 1 gol, Rareș Băluță 1, Alex Luca 1 / Cătălin Constandache 2, Laurențiu Ivan 1, Viorel Tănase 1
PNT - Juventus Under 19 2-4
Florin Ivan 1, Vasile Tudorache 1 /Cosmin Căldăruș 1, Sebastian Rancea 1, Daniel Tiutiu 1, Cătălin Scarlat 1
Riders - Juventus 2-1
Stănel Ion 2 / Ioan Șerbănescu
Steaua Dunării - FC Buzăului 3-5
Viorel Ivan 2, Cătălin Bogdan 1 / Ștefan Constantin 3, Vasilică Dan 1, Bogdan Draghia 1
United - FC Brăila 7-2
Daniel Orășanu 2, Valeriu Nistor 1, Lorenț Bibic 1, Cătălin Dima 1, Leonard Coteț 1, Andrei Crăciun 1 / Florin Sfârtoc 1, Antonel Săbăduș 1.