Mergi la conţinutul principal

Campanie de donare de sânge la Jandarmeria Brăila

săptămâna aceasta, mai mulți jandarmi brăileni au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină și au donat sânge

 

Jandarmii ajută oamenii cu probleme medicale, prin donarea de sânge.         

În cursul acestei săptămâni, mai mulți jandarmi brăileni au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină și au donat sânge. „Donarea de sânge, o cauză nobilă, a devenit de câțiva ani o tradiție la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, iar periodic, colegii noștri oferă semenilor aflați în suferință, pe lângă sângele de care au atâta nevoie, o picătură de sănătate, bunătate și speranță de vindecare”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

În contextul lipsei de sânge din spitale, jandarmii îndeamnă cetățenii să le urmeze exemplul și să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila situat pe strada R. S. Campiniu din municipiu, de luni până vineri, în prima parte a zilei, pentru a dona.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro