Campania polițiștilor: «Plecatul de acasă nu este o soluție!». Sute de minori dispăruți | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campania polițiștilor: «Plecatul de acasă nu este o soluție!». Sute de minori dispăruți

* Poliția Română desfășoară activități în cadrul campaniei naționale de prevenire a disparițiilor voluntare și totodată transmit un mesaj pentru copiii care se gândesc, poate, să plece de acasă * pe 11 iulie, polițiști brăileni au desfășurat, în sistem integrat, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, activități destinate copiilor protejați în apartamente de tip familial * s-au desfășurat o serie de activități menite să sensibilizeze și să conștientizeze copiii și adolescenții prezenți cu privire la fenomenul disparițiilor voluntare, dar și asupra efectelor negative ale acestei forme de dispariții * la jumătatea lunii mai se aflau în evidență, la nivel național, 394 de minori dispăruți, față de care Poliția Română desfășoară activități specifice pentru a-i găsi

 

 

 

«Plecatul de acasă nu este o soluție!» – este numele campaniei naționale de prevenire a disparițiilor voluntare și totodată un mesaj pentru copiii care se gândesc să plece de acasă. Campania derulată de Poliția Română în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Mercury 360 și Asociația Telefonul Copilului vine ca răspuns la creșterea numărului de astfel de cazuri de plecări voluntare.

În data de 11 iulie, polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat, în sistem integrat, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, activități destinate copiilor protejați în apartamente de tip familial. Astfel, la sediul instituției s-au desfășurat o serie de activități menite să sensibilizeze și să conștientizeze copiii și adolescenții prezenți cu privire la fenomenul disparițiilor voluntare dar și asupra efectelor negative ale acestei forme de dispariții.

Disparițiile voluntare pornesc de multe ori de la probleme care pot fi cu adevărat soluționate și pentru care fuga de acasă nu face decât să agraveze lucrurile. Campania «Plecatul de acasă nu e o soluție», care a fost lansată oficial la nivelul județului Brăila, își propune să crească gradul de conștientizare a fenomenului și să informeze pe copii în privința pericolelor la care se expun cei care pleacă voluntar de acasă. Numărul disparițiilor de copii nu reprezintă numărul acestora, deoarece fiecare sesizare, pentru același copil, este înregistrată ca o nouă dispariție.

Astfel, la data de 19 mai, se aflau în evidență 394 de minori dispăruți, față de care Poliția Română desfășoară activități specifice pentru depistarea lor. Din totalul acestora, 238 de copii nu sunt la prima dispariție, unii dintre aceștia având multiple plecări voluntare, iar 141 au plecat dintr-un centru de plasament”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 

 

Părinții trebuie să îi supravegheze pe copii

Potrivit polițiștilor, printre cauzele care duc la înregistrarea disparițiilor de minori se pot menționa: nesupravegherea de către părinți, aparținătorii legali ori factorii responsabili din unitățile de ocrotire, lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude. Există și situații când părinții sau supraveghetorii legali sunt plecați la muncă în străinătate, astfel că cei mici rămân la rude, iar uneori lipsește și comunicarea dintre părinții și copii, ceea ce îi determină pe minori să fugă de acasă. ”De asemenea, printre cauzele întâlnite se numără și starea materială precară, care determină neglijarea funcției de educație a familiei și plasarea ei la periferia preocupărilor față de copil, abandonul școlar sau acumularea de absențe, rezultate negative la școală, creșterea influenței anturajului negativ, precum și spiritul de aventură”, au mai explicat polițiștii.

După cum susțin aceștia, este important ca toți copiii să știe faptul că sunt protejați de legislația din România, conform căreia interesul superior al copilului va avea prioritate în toate demersurile sau deciziile care privesc copiii:Pentru orice problemă sau dilemă, copiii pot suna la Telefonul Copilului, la 116111, linia europeană de asistență pentru copii, disponibilă gratuit din rețelele Orange, Telekom și Vodafone (L-V / 10:00 – 20:00), acolo unde specialiști ai organizației îi pot consilia/ îndruma.

De asemenea, copiii pot și scrie oricând la 116111@telefonulcopilului.ro sau la vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro, în platforma www.116111.ro sau pot ține un jurnal digital al emoțiilor în aplicația mobilă HappyGraff, disponibilă pe dispozitive Android. Totodată, ei pot beneficia gratuit de consiliere, direct de pe telefonul mobil, prin intermediul aplicațţiei HappyGraff www.116111.ro/descarca-aplicati”.

Activitățile polițiștilor Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității se înscriu în seria demersurilor din cadrul Programului judeţean de prevenire a victimizării minorilor, cu accent pe prevenirea disparițiilor/ plecărilor voluntare, a abuzurilor sexuale și a victimizării minorilor prin activități de crimă organizată (trafic și consum de droguri și trafic de persoane) pentru anul 2023.

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro