* chiar dacă județul Brăila nu ocupă un loc fruntaș la gradul de acoperire vaccinală anti-Covid-19 la populația eligibilă 12+ , a fost apreciat la nivel central pentru munca din spatele campaniei de vaccinare * în acest sens, conducerea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a ținut să le transmită brăilenilor, prin cotidianul ”Obiectiv”, un mare MULȚUMESC pentru efortul de a facilita condițiile de vaccinare și pentru toate inițiativele bune care au încurajat acest demers * oficialul a făcut referire la întreaga comunitate brăileană care a pus umărul, într-un fel sau altul, la campania de imunizare a populației * de la 1 iulie a.c., vaccinarea anti-Covid se va face doar la cabinetele medicilor de familie * până atunci, brăilenii se mai pot inocula și la centrul drive-thru, din parcarea Brăila Mall
Oficial, campania de vaccinare anti-Covid-19 a ajuns la final. Dacă tragem linie, la Brăila, mai puțin de jumătate din populația eligibilă s-a vaccinat, rata de imunizare a județului nostru fiind de 43,15%, un procent sub media națională de aproximativ 51%. Chiar și așa, putem spune că Brăila ocupă un loc decent la nivel național în ceea ce privește gradul de acoperire vaccinală la populația eligibilă 12+, fiind pe locul 24 din 41 de județe plus municipiul București.
Pe locul 1 se află capitala, cu un procent de vaccinare, la 1 aprilie 2022, de 67,23%, urmată de opt județe, precum Cluj, Constanța, Sibiu, Ilfov, Tulcea, Brașov, Timiș și Mureș, cu o rată de vaccinare între 50 și 59,9%. Alte 24 de județe în acest clasament au înregistrat o rată de vaccinare între 40 și 49,9%, în timp ce nouă județe au raportat o rată de vaccinare între 30 și 39,9%.
Și, chiar dacă Brăila nu este în topul celor mai vaccinate județe din România, cineva a remarcat totuși munca din spatele acestei campanii de vaccinare la nivel local și efortul uriaș, voluntar, de a facilita condițiile de vaccinare pentru a pune capăt pandemiei de coronavirus prin imunizare. Acel cineva este chiar președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, care a contactat, personal, un jurnalist al cotidianului ”Obiectiv-Vocea Brăilei”, pentru a transmite un mesaj de mulțumire întregii comunități brăilene, care a pus umărul, într-un fel sau altul, la campania de vaccinare. ”Vă sun acum din postura de președinte al CNCAV, Comitetul care a organizat vaccinarea împotriva Covid-19, activitate care s-a încheiat, ca mod de organizare, dar activitatea în sine de vaccinare va continua. Au fost comunități locale care au făcut eforturi suplimentare în toată această perioadă de un an și jumătate, motiv pentru care consider că este omenește, normal, să le transmitem gânduri de mulțumire, recunoștință și apreciere celor care au depus eforturi suplimentare și au avut rezultate deosebite. Și atunci ne-am uitat pe județe la rezultate și am observat că, inclusiv, la Brăila sunt multe lucruri de admirat. Și, în acest sens am dorit să transmitem un mesaj de mulțumire întregii comunități locale, de la oameni simpli, care s-au informat și au vorbit despre vaccinare cu prieteni, cu familii, cu colegi, vecini, oameni din instituții, comunitatea per ansamblu, oameni care au pus umărul și făcut să se întâmple câteva lucruri. Vă dau și câteva exemple. În comuna Chișcani, 16.200 de persoane vaccinate într-un drive-thru (...) Nu era o obligație să facă un drive-thru, dar s-a organizat așa ceva pentru comunitatea locală, să treacă mai repede de pandemie. Sunt 17.630 de oameni care s-au vaccinat cu ajutorul medicilor de familie, sunt 1.370 de oameni care s-au vaccinat la domiciliu și acest lucru presupune un efort mare de organizare, să faci programări, să trimiți echipe mobile. Mai sunt 1.150 de persoane care s-au vaccinat în rândul operatorilor economici, adică la diverse companii, firme, șefi care și-au întrebat angajații dacă vor să se vaccineze și au făcut posibil acest demers, care a necesitat eforturi suplimentare. Acestea sunt de fapt inițiative locale, ale unor oameni din Brăila care au dus la aceste rezultate. Sunt în jur de 500 de oameni care s-au vaccinat în spitale, 1.823 de oameni care s-au vaccinat în mediul rural (...) Adică primarul a vorbit cu oamenii, i-a întrebat dacă vor să se vaccineze și a luat legătura cu DSP-urile și cu Prefectura și a făcut o solicitare să vină o echipă mobilă. Este un efort suplimentar pe care comunitatea locală l-a făcut, oameni simpli, directori, primari, decidenți, motiv pentru care eu aș dori să le transmit tuturor celor care au fost implicați, care au tras pentru campania de vaccinare din Brăila, brăilenilor, un sincer MULȚUMESC și gândurile noastre de apreciere și de recunoștință!”, a declarat pentru ”Obiectiv-Vocea Brăilei”, președintele CNCAV, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu. Întrebat despre rata de vaccinare a județului Brăila, acesta a recunoscut că este ”puțin sub media națională”, dar a ținut să se raporteze doar la aspectele bune ale acestei campanii și mai puțin la cele unde, în mod cert, era loc de mai mult. ”La nivelul județului există o rată de vaccinare de acoperire de 43,15%. Este puțin sub media națională însă ideea acestui demers este să scoatem în evidență lucrurile favorabile. Pentru că lucrurile nefavorabile au tot fost scoase în evidență și sunt de o manieră continuă și e normal să se întâmple asta, dar acolo unde sunt lucruri bune care s-au făcut, să le spunem! E frumos să le fie apreciată munca celor care au făcut eforturi suplimentare”, a mai spus președintele CNCAV, pentru cotidianul ”Obiectiv”.
După cum știți, în județul Brăila a mai rămas deschis un singur centru de vaccinare împotriva Covid-19, Centrul de vaccinare de tip drive-thru, din parcarea Brăila Mall, care se va închide și acesta cât de curând. Începând cu data de 1 iulie a.c., vaccinurile anti-Covid-19 se vor face doar la medicul de familie, la acest moment, în județul nostru, fiind 38 de cabinete disponibile în acest sens, dintr-un total de 140. ”Oamenii trebuie să știe că se vor putea vaccina la orice medic de familie! Nu trebuie să fie neapărat medicul lor de familie, dacă acesta nu este implicat în acțiunile de vaccinare. Cum află acest lucru? De pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro. Acolo avem o hartă, cu medicii și datele de contact ale medicului care vaccinează, care poate fi apelat și mergem să ne vaccinăm pur și simplu”, a mai transmis pentru ”Obiectiv”, secretarul de stat în Ministerul Sănătății (MS), Andrei Baciu. De asemenea, mai puteți afla lista medicilor de familie implicație în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 și de pe site-ul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila: CONTRACTE_MF_centre vaccinare.xls (dspbr.ro) . Și chiar dacă lista cabinetelor unde se pot vaccina brăilenii împotriva Covid-19 este una destul de restrânsă, secretarul de stat din MS a subliniat că activitatea de inoculare la cabinet va continua la fel ca până acum, fără a exista constrângeri sau obligații în acest sens. ”Nu s-a pus niciodată problema de obligativitate și nu este o atitudine pe care eu o încurajez și o admit, sub nicio formă ! (...) Este mult mai sănătos să le explici oamenilor avantajele la nivel individual pe care le au, dacă vrei să fie complianți la o recomandare sau să adopte un comportament. În cazul acesta, noi am avut întâlniri cu reprezentanții medicilor de familie încă de la începutul procesului de tranziție, tocmai pentru a încerca să aducem cât mai mulți medici să intre în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu Casele județene, pentru a fi remunerați pentru activitatea de vaccinare împotriva Sars-CoV-2. Deci, practic încercăm să aducem cât mai mulți oameni alături de noi în acest demers”, a mai spus președintele CNCAV, Andrei Baciu, pentru Obiectiv.
De la începutul campaniei de vaccinare, în județul Brăila s-au imunizat, cu cel puțin o doză peste 167.000 de persoane, din care peste 99.000 au schema completă. Peste 24.000 de persoane și-au administrat și doza 3, atât de la Pfizer cât și de la Moderna, peste 500 de persoane s-au vaccinat și cu doza 2 de la Johnson & Johnson și doar 12 copii, din grupa de vârstă pediatrică (5-11 ani) au fost vaccinați cu prima doză de ser anti-Covid-19.