* în municipiul Brăila există acum trei centre de vaccinare active, după ce, ieri, a început imunizarea cu AstraZeneca în spațiul amenajat în incinta sălii de sport a Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” * un alt centru va fi deschis astăzi în cadrul unei unități militare, acesta fiind destinat vaccinării personalului militar și din domeniul ordinii publice * pe măsură ce vor fi livrate mai multe doze de vaccin, se vor operaționaliza și celelalte centre amenajate deja în municipiu, iar 156 de medici, asistenți și registratori medicali vor fi angajați pentru funcționarea acestora
Cu pași mici, ritmul de imunizare a populației din Brăila împotriva Covid-19 începe să crească, după ce, ieri, două noi centre au fost deschise. Este vorba despre centrul organizat în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” și centrul deschis la Spitalul Orășenesc Făurei, în aceste locații fiind administrat vaccinul AstraZeneca, destinat persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani. Programările pentru aceste două centre s-au putut face de săptămâna trecută, iar ieri dimineață primii de pe listă au venit să se imunizeze. Printre aceștia s-a numărat și Bogdan Botea, președintele Partidului Verde și fost consilier local.
”M-am vaccinat pentru că vreau să fiu imun la Covid-19 și să îi protejez și pe ceilalți. Nu a durut nimic, nici nu mi-am dat seama când mi-au administrat vaccinul. Totul foarte profesional făcut și în condiții de igienă maximă”, a declarat acesta la ieșirea din centru. Cu aceeași impresie a rămas și un alt brăilean care a venit să se imunizeze pentru a scăpa de teama îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2.
În total, la acest centru se pot vaccina 60 de persoane pe zi, care au între 18 și 55 ani și îndeplinesc criteriile vaccinării în această etapă.
Un nou centru devine activ astăzi pentru personalul militar
Începând de astăzi, 16 februarie, la sediul de pe Calea Călărașilor a Batalionului 110 Sprijin “Mareșal Constantin Prezan” din cadrul Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos”, intră în funcțiune Centrul 2 Comandamentul Brigăzii 10 Geniu, organizat la nivelul garnizoanei Brăila, după cum se precizează într-un comunicat de presă.
La acest centru se va vaccina personalul militar activ și în rezervă din cadrul Ministerului Apărării Naționale, precum și personalul altor structuri din cadrul Sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională din garnizoana Brăila. Capacitatea de vaccinare a centrului este de 60 de persoane/zi, coordonator și șef al acestuia fiind locotenent colonel medic Leonida Claudiu.
Primăria va angaja 156 de medici, asistenți și registratori medicali pentru a putea fi deschise și alte centre de vaccinare
Mulți brăileni așteaptă ca și celelalte centre amenajate în sălile de sport din municipiu să fie deschise, însă acest lucru se va face etapizat, pe măsură ce se deschid noi fluxuri de vaccin. Până atunci, autoritățile brăilene iau toate măsurile necesare pentru funcționarea optimă a acestor centre. Astfel, într-o ședință de Consiliu Local Municipal desfășurată săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, în care se specifică toate regulile deschiderii și funcționării acestora. Astfel, de organizarea centrelor de vaccinare din municipiu se ocupă Serviciul Public de Asistență Medicală și Administrarea Creșelor Brăila, în numele și pentru Municipiul Brăila, fiind responsabil și de tot ce înseamnă achiziții de materiale și de echipamente. Fondurile necesare pentru decontarea cheltuielilor din centrele de vaccinare împotriva Covid-19 se asigură prin transfer de la Ministerul Sănătății, la solicitarea Direcției de Sănătate Publică Brăila, pe baza documentelor justificative depuse de Serviciul Public de Asistență Medicală și Administrarea Creșelor Brăila.
Pentru deschiderea tuturor celor 12 centre amenajate în incinta a 7 săli de sport (în unele săli funcționează câte două centre n.n.), Serviciul Public de Asistență Medicală și Administrarea Creșelor Brăila va înființa, în afara organigramei, 175 posturi. Este vorba despre 7 posturi de medic coordonator, 56 posturi de medic, 56 asistenți medicali și 56 registratori medicali.
Pe lângă sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, centre de vaccinare urmează să se deschidă și în următoarele locații: Sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Mihu Dragomir”, sala de sport a Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny”, sala de sport a Liceului Teoretic ”Nicolae Iorga”, sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Mihail Sadoveanu”, sala de sport a Liceului Tehnologic ”Edmond Nicolau” și sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Nedelcu Chercea”.
După cum v-am mai informat, în sălile respective s-au făcut amenajările necesare încă de la începutul lunii ianuarie, însă punerea lor în funcțiune s-a tot amânat, invocându-se ca motiv lipsa unui aviz de la Ministerul Educației. Până la urmă, s-a dovedit că principala cauză a întârzierii a fost - și încă este - ritmul lent de aprovizionare cu vaccinurile necesare. În plus, abia acum s-a rezolvat problema asigurării cadrelor medicale care vor deservi respectivele centre de vaccinare.
Peste 10.000 brăileni s-au imunizat împotriva Covid-19
Potrivit datelor transmise de ISU Brăila, de la începutul campaniei de vaccinare și până pe data de 14 februarie, 10.311 persoane s-au vaccinat împotriva coronavirusului, 4.000 primind și a doua doză. După cum se știe, până la deschiderea, de ieri, a celor două centre de la Școala nr. 23 și Spitalul din Făurei, precum și a celui de azi, din incinta unității militare, la Brăila vaccinările s-au făcut la Spitalul Județean, Spitalul de Psihiatrie și Spitalul TBC. Aceste trei centre de vaccinare vor funcționa în continuare.
În paralel cu derularea campaniei, scade și numărul de noi cazuri de Covid-19 raportate. Concret, pentru data de 15 februarie, doar 11 cazuri noi au fost confirmate și nu s-au înregistrat decese. Precizăm că, în total, de la începutul pandemiei, 9.315 cazuri au fost confirmate în județul Brăila și s-au înregistrat 465 decese. Ieri, în carantină la domiciliu se aflau 798 de persoane, iar alte 12 persoane se aflau în izolare. 74 persoane se aflau internate în spital.
Se dau în continuare amenzi de zeci de mii de lei pentru încălcarea regulilor antiCOVID
Cei care nu au respectat măsurile de protecție individuală pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 s-au ales cu amenzi chiar de Ziua Îndrăgostiților. În perioada 12-14 februarie, polițiștii au organizat 58 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au oprit în trafic 512 de vehicule și au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 3.981 de persoane și a 167 societăți comerciale. În urmă acestor verificări au fost aplicate 183 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.250 lei.