Ziua de 21 august a reprezentat ultima dintre cele 100 de zile pe parcursul cărora Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a transmis cetăţenilor judeţului Brăila informaţii şi recomandări preventive din sfera de preocupare a instituţiilor de aplicare a legii.
Prin derularea Campaniei media informativ-preventivă, poliţiştii s-au alăturat manifestărilor prilejuite de Anul Centenarului Marii Uniri.
Pe perioada derulării campaniei, mesajele au fost transmise populaţiei, prin grija partenerilor media din judeţul Brăila, acestea fiind preluate de site-uri de socializare şi de presă şi la nivel naţional, astfel încât sfaturile şi recomandările poliţiştilor au ajuns la brăilenii din toate colţurile ţării.
Sfaturile şi informaţiile oferite de poliţiştii brăileni cetăţenilor au vizat domenii variate de criminalitate, de la prevenirea victimizării minorilor şi a delincvenţei juvenile, a infracţiunilor de furt, tâlhărie, lovire sau violenţă în familie, până la infracţionalitatea informatică, traficul şi consumul de droguri, traficul de persoane sau actele şi faptele de corupţie.
În cele 15 săptămâni de campanie preventivă, apariţiile mesajelor transmise au totalizat peste 1.700 de apariţii în publicaţii online sau pe pagini de socializare.
Poliţiştii din cadrul compartimentului de Prevenire a Criminalităţii au gândit această campanie în triada poliţie - mass-media - comunitate, oferind fiecărui actor implicat o importanţă deosebită.
Timp de 100 de zile, poliţiştii au fost mai aproape de comunitatea brăileană, promovând în spaţiul virtual informaţiile şi recomandările din sfera lor de activitate.
“Sperăm ca scurtele noastre comunicări zilnice să fi venit în sprijinul unui copil, unui părinte, unui bătrân sau altor categorii de cetăţeni. Dorim să mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au auzit mesajul şi l-au transmis celor care au nevoie de el!”, este mesajul IPJ Brăila la finalul acestei campanii.