Camerele de supraveghere din Brăila, motiv de scandal şi injurii în şedinţa CLM | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Camerele de supraveghere din Brăila, motiv de scandal şi injurii în şedinţa CLM

• consilierul municipal PND Bogdan Botea le-a sugerat colegilor din CLM Brăila să se gândească serios să înfiinţeze o comisie adevărată de ordine publică, până la încheirea mandatului • acesta a plecat de la cazurile de tâlhărie din zona liceului “Murgoci” şi a semnalat din nou că Poliţia Naţională nu poate stoca filmările captate de sistemul de supraveghere din oraş • viceprimarul Alexandru Jantea a explicat că doar Primăria Brăila, beneficiar al proiectului realizat prin fonduri europene, poate deţine serverul de stocare • de aici, discuţiile au degenerat şi s-a ajuns la un scandal cu acuzaţii destul de grave şi jigniri

 

Un nou scandal într-o şedinţă recentă a Consiliului Local Municipal (CLM) Brăila, pe tema sistemului de supraveghere de la nivelul oraşului. Pornind de la cazul tâlharilor minori de la Colegiul Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci”, consilierii municipali au ajuns din nou la discuţii aprinse despre camerele de monitorizare din oraş şi despre accesul mai mult sau mai puţin facil al Poliţiei Naţionale la filmările realizate de sistemul de supraveghere din Brăila, cu terminalul principal în sediul Poliţiei Locale. Consilierul PND Bogdan Botea le-a transmis colegilor că nu ar fi rău ca în ultimele luni de mandat să realizeze o “comisie adevărată de ordine publică”, în cadrul căreia să se discute soluţii pentru problema infracţionalităţii juvenile, dar şi despre faptul că Poliţia Naţională nu poate accesa în timp real filmările realizate de camerele din oraş, ci doar în urma unei solicitări la Poliţia Locală. Botea a afirmat că a vizitat din nou sediul IPJ şi a afirmat că poliţiştii pot vedea pe un monitor filmările din Brăila, dar nu au şi un server unde acestea sunt stocate, motiv pentru care, nu de puţine ori, au solicitat filmările de la Poliţia Locală chiar şi în timpul unor procese pe rolul instanţelor de judecată.

“Ei au un monitor acolo, dar văd doar în timp real ce se întâmplă, nu au înregistrările! Nu pot să deruleze să vadă ce s-a întâmplat într-o anumită locaţie. Degeaba te uiţi pe un monitor să vezi nişte trecători pe o stradă! Trebuie să vezi şi ce s-a întâmplat cu un minut înainte. Deci în dosarele instanţelor Poliţia Naţională face adresă către Poliţia Locală să îi comunice imagini video. Nu se poate aşa ceva! Asta este realitatea!”, a declarat Botea.

Directorul Poliţiei Locale, Georgică Tănase, a precizat că există un protocol de colaborare cu Poliţia Naţională, astfel că de fiecare dată poliţiştii au avut acces în sediu, au vizualizat şi primit în format electronic orice filmare pe care au solicitat-o.

“Vă daţi seama că exact asta este problema? Cum adică?! Deci vine Poliţia Naţională, fizic?! Se pierde timp preţios! De exemplu, dispare un copil, da? Se pierde timp ca să vină Poliţia Naţională la Poliţia Locală să ceară pe stick informaţii?! IPJ-ul, ca să obţină nişte înregistrări de la Poliţia Locală, trebuie să se prezinte la sediul Poliţiei Locale ca să ceară aceste informaţii! Nu se poate aşa ceva!”, a continuat Botea, revoltat.

Primarul Marian Dragomir a precizat că acuzaţiile consilierului nu sunt tocmai corecte, în contextul în care Poliţia Locală şi-a arătat toată deschiderea de a colabora în orice situaţie. Edilul-şef a punctat că municipalitatea nu poate dota, cu bani de la bugetul local, sediul IPJ Brăila, pentru ca poliţiştii să aibă un server propriu, pe care să stocheze filmările.

 

Război total între viceprimarul Alexandru Jantea şi Botea

 

Cum discuţiile pe tema camerelor din oraş au continuat, a luat cuvântul şi viceprimarul Alexandru Jantea, care a explicat că sistemul de supraveghere video din Brăila a fost realizat, pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Jantea a mai adăugat că, fiind vorba despre un proiect pe bani europeni, acest lucru a impus nişte reguli, cum ar fi aceea că beneficiarul, adică Primăria Brăila, este singurul care are dreptul să deţină şi să folosească investiţia, care a cuprins printre alte dotări şi serverul. Jantea a subliniat că toate instituţiile abilitate au câte un terminal propriu, de unde pot accesa în timp real capturile camerelor din oraş, iar dacă au nevoie de o filmare anume, o pot solicita de la Poliţia Locală, fără probleme.

“Să înţeleg că dumneavoastră doriţi nişte înregistrări de undeva?! Ne spuneţi că vi le dăm! Aţi parcat undeva prost din nou şi doriţi să vă folosiţi de un viciu de procedură sau un viciu din legislaţie care spune că Poliţia Locală nu are dreptul să aibă acces la bază de date? Spuneţi-ne, că nu e niciun fel de problemă! V-aţi luat maşină de mare tonaj şi doriţi să nu mai fiţi prins pe camere?! Spuneţi-ne!”, a declarat Jantea, dând startul unui schimb de replici extrem de acide.

Botea a precizat că singurul, în opinia sa, care circulă “cu camionul” prin oraş, este primarul Marian Dragomir, astfel că edilul-şef a venit la rândul său cu un atac.

“Domnule consilier, maşina mea personală nu vă interesează pe dumneavoastră, pentru că oricum este mai ieftină decât maşina de «peşte» pe care o conduceţi!”, a afirmat primarul.

La rândul său, viceprimarul Jantea l-a acuzat pe Botea că nu parchează corect în jurul Tribunalului Brăila, iar apoi contestă amenzile Poliţiei Locale, câştigând procesele în baza unui viciu din legislaţie.

“Ca să concluzionăm, staţi liniştit domnule viceprimar, că acest proiect pe care îl propun nu se referă la ce credeţi. Nu interesează pe nimeni pe unde umblaţi dumneavoastră cu maşina prin oraş. Chiar nu interesează! Intimitatea vă este respectată”, a replicat şi Botea.

În cele din urmă discuţiile au fost oprite de liberalul Petrică Popa, preşedintele de şedinţă, care în mod ironic, a aruncat tot acest episod tensionat pe “atmosfera” generată de Valentine's Day.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro