• 15 computere au ajuns la Şcoala Gimnazială „Al. Puşkin” şi Liceul Tehnologic „Gh. K. Constantinescu”, în cadrul Programului naţional de solidaritate digitală „Dăm Click pe România” al Asociaţiei „Ateliere Fără Frontiere”
Ieri, Asociaţia „Ateliere Fără Frontiere”, cu sprijinul UP România şi Fundaţia UP, a donat 15 computere către Şcoala Gimnazială „A. Puşkin” şi Liceul Tehnologic „Gh. K Constantinescu”. Computerele au fost colectate de „Ateliere Fără Frontiere” de la companii responsabile şi recondiţionate în atelierul de inserţie „reconect” de către persoane aflate în dificultate. Cele 15 computere destinate laboratoarelor IT din cele două instituţii de învaţământ sunt ultimele din cele 1000 de computere donate în cadrul Programului naţional de solidaritate digitală „Dăm Click pe România”, de către 88 de şcoli, licee, biblioteci şi ONG-uri care sprijină educaţia şi incluziunea în comunităţile defavorizate
„Noi promovăm protecţia naturii şi atunci credem foarte tare în reciclare. Strângem deşeuri IT de pe piaţa, de la companii, de la şcoli, şi după ce le selectăm, constatăm ce se mai poate folosi, le reparăm, le punem componente, le upgradăm şi apoi le curăţăm. După ce arată nou îl reintroducem în circuit, îi dăm o nouă viaţă. Şi asta facem de vreo 10 ani. Anul acesta am creat acest program «Dăm click pe România», iar Brăila este ultima oprire după ce s-a încheiat proiectul de donaţie de 1.000 de calculatoare”, a spus Anemari Helen Necşulescu, director programe „Ateliere fără frontiere”.
Fundaţia Up şi Up România, într-un parteneriat de peste 4 ani, au ales să se implice în proiectul EduClick - “Dăm click pe România!” în perioada 2017-2020, susţinând astfel accesul şi şansele egale la educaţie şi informare pentru categoriile defavorizate de copii, tineri şi adulţi din România şi impulsionând astfel puterea acestora de a acţiona autonom.
„De aceste calculatoare se vor folosi elevii de la domeniul Turism şi alimentaţie, clasele care au la sfârşitul anului şcolar de întocmit un proiect pentru a obţine certificatul de calificare profesională. Întâmpinăm dificultăţi la acest capitol pentru că acest proiect trebuie redactat şi foarte mulţi elevi de-ai noştri sunt din mediul rural, mulţi nu au acces la calculator. Anul trecut, trebuie să recunosc, am avut un elev care şi-a scris proiectul pe telefon după aceea ne trimitea nouă pe mail ca să reuşim noi să îl corectăm. De aceea, ne-am dorit să facilităm elevilor realizarea acestui proiect. De asemenea, calculatoarele vor fi utile şi pentru cabinetul de asistent de gestiune - unităţi de cazare şi alimentaţie. Avem o astfel de clasă la nivel postliceal unde avem nevoie de instalarea unor programe pentru a lucra, mai ales că în momentul de faţă în toate restaurantele comanda se ia electronic, plus că e nevoie de aceste programe şi pentru a ţine gestiunea informatică. Şi în felul acesta am încercat să împletim cele două componente şi ne bucurăm că am câştigat acest proiect care credem noi că va fi sustenabil”, a declarat Silvia Zăinescu, profesor discipline tehnice la Liceul Tehnologic „Gh. K. Constantinescu.
„Ateliere Fără Frontiere” este o asociaţie neguvernamentală românească înfiinţată în 2008 care vizează inserţia socială şi profesională a persoanelor aflate în mare dificultate, militând împotriva excluziunii sociale prin grijă faţă de mediu şi prin educaţie. În cei 10 ani de activitate, ONG-ul a ajutat victimele traficului de persoane, persoane cu adicţii, persoane care au suferit pedepse privative de libertate, persoane care au fost în şomaj îndelungat şi persoane cu dizabilităţi, oferindu-le sprijin în parcursul lor spre piaţa muncii.