Cadavrul unui înecat a fost recuperat, ieri, din Dunăre, după ce a ieşit la suprafaţă, în zona kilometrului fluvial 168. Macabra descoperire a fost făcută de un pescar care a alertat autorităţile, apelând numărul de urgenţă 112. Un echipaj al Poliţiei de Frontieră a scos trupul neînsufleţit din apă, predându-l Serviciului de Medicină Legală. După cum ne-a declarat subinspector Mirela Bulgaru, ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, înecatul este de sex masculin şi are vârsta aproximativă de 15 ani. Astfel, se presupune că este vorba despre băiatul care a pierit sâmbătă, 12 iunie, în Dunăre, după ce a intrat să se scalde într-o zonă cu apă mică dar cu curenţi puternici. Tânărul avea o mână în ghips, iar în momentul în care a fost tras la fund, fratele său, cu doi an mai mare, se afla chiar lângă el. Acesta a dat alarma, însă trupul băiatului nu a fost găsit, în ciuda faptului că pompierii au încercat să-l recupereze, timp de câteva ore. Poliţia Transporturi Navale efectua, ieri, cercetări, pentru a stabili cu exactitate identitatea înecatului ieşit la suprafaţă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.