Descoperire macabră la marginea municipiului Brăila. Într-un canal de irigaţie de pe marginea Şoselei Baldovineşti a fost găsit, în stare avansată de putrefacţie, cadavrul unui bărbat neidentificat. Poliţia a fost anunţată prin apelul de urgenţă 112 de un trecător, iar la faţa locului au fost trimise imediat mai multe echipaje de Poliţie, criminalişti şi Medicina Legală. Din primele cercetări, se pare că bărbatul ar fi mort de mai bine de o lună, însă poliţiştii nu exclud nici posibilitatea ca el să fi decedat de mai mult timp. În plus, nu se exclude nici varianta unei crime, în contextul în care, pe scalpul bărbatului există mai multe urme de lovituri. O necunoscută rămâne şi modul în care a ajuns bărbatul în canal, existând şanse foarte mari ca el să fi fost adus de apă tocmai din Dunăre, atunci când prin staţiile de pompare s-a băgat apă pe canale.
Pentru scoaterea cadavrului din canal a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la ISU, operaţiunea fiind una anevoioasă, din cauza stării cadavrului. Imediat după scoaterea corpului neînsufleţit din canal, acesta a fost ridicat de Medicina Legală, urmând a fi supus unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. De asemenea, poliţiştii vor verifica listele cu persoane dispărute, pentru a vedea dacă vreuna dintre acestea corespunde semnalmentelor cadavrului.