Aventura georgiana s-a incheiat pina la urma cu demonstratii diplomatice de forta din partea Occidentului si cu o replica ruseasca peste asteptari de brutala. In mod perfect previzibil, curajul georgienilor a fost complet depasit in fata masinariei de razboi a Moscovei, dar scopul declansarii ostilitatilor ramine in continuare discutabil. De remarcat impartirea comunitatii internationale in sustinatori ai Georgiei si in grupul celor neutri. Rusilor le-a sarit tandara cind au descoperit Belarusul, singurul lor aliat traditional, in aceasta ultima tabara. Asta a demonstrat ca imaginea Moscovei a iesit mai sifonata, desi in teren trupele ruse continua sa detina un control deplin. Ba, mai mult, armistitiul incheiat la presiunile celorlalte puteri mondiale este respectat in dorul lelii, militarii rusi tragind de timp in privinta retragerii dincolo de granitele etniilor protejate de ei pe teritoriul Georgiei - respectiv Osetia de Sud si Abhazia.
Ramine intrebarea: la ce foloseste toata aceasta aventura? Zeci de mii de oameni au avut de suferit, rusii au aratat ca pot face absolut ce vor (dupa cum si americanii si-au impus punctul de vedere in destule cazuri), iar Georgia si-a riscat perspectivele favorabile de crestere economica si de stabilitate politica. La zece zile de la izbucnirea conflictului, comentatorii politici presupun ca georgienii au vrut sa obtina mai mult de la americani, la finalul mandatului lui Bush, cu toate implicatiile ce decurg de aici: de la inclinarea balantei electorale in favoarea veteranului republican John McCain si pina la fortarea unei interventii occidentale in regiunea caucaziana. Pentru noi, ambele posibilitati sint neinteresante, desi am obtinut ceva profit vinzind georgienilor arme pe care rusii ne reproseaza ca le-am fabricat fara sa fi cumparat licenta de la ei.
Totusi, ar mai fi o explicatie plauzibila. In aprilie, reuniunea NATO de la Bucuresti a lasat Georgia pe dinafara Aliantei (alaturi de Ucraina) tocmai din cauza conflictelor latente de pe teritoriul sau. Or, minirazboiul de zece zile tocmai a rezolvat aceste probleme care stateau in calea aderarii la NATO. Sigur, nu era necesar un razboi pentru asta, dar simpla renuntare la cele doua enclave de unde civilii georgieni oricum fusesera alungati demult ar fi atras profunda nemultumire populara si, implicit, schimbarea conducerii prooccidentale a tarii. Vom vedea la sfirsitul anului, la urmatoarea intilnire a membrilor NATO, rezultatul real al bataliei. Ceea ce ne intereseaza in mod direct este ca aceasta mica tara sa devina sigura, eventual membra NATO cit mai curind, pentru ca pe aici ar urma sa treaca oleoductele ce vor lega Europa de gazele si petrolul din zona Marii Caspice, o alternativa la importul din ce in ce mai costisitor de resurse energetice rusesti. Pina atunci insa, vom resimti mai ales iarna pretul monopolului siberian pe gazele naturale.
Ramine intrebarea: la ce foloseste toata aceasta aventura? Zeci de mii de oameni au avut de suferit, rusii au aratat ca pot face absolut ce vor (dupa cum si americanii si-au impus punctul de vedere in destule cazuri), iar Georgia si-a riscat perspectivele favorabile de crestere economica si de stabilitate politica. La zece zile de la izbucnirea conflictului, comentatorii politici presupun ca georgienii au vrut sa obtina mai mult de la americani, la finalul mandatului lui Bush, cu toate implicatiile ce decurg de aici: de la inclinarea balantei electorale in favoarea veteranului republican John McCain si pina la fortarea unei interventii occidentale in regiunea caucaziana. Pentru noi, ambele posibilitati sint neinteresante, desi am obtinut ceva profit vinzind georgienilor arme pe care rusii ne reproseaza ca le-am fabricat fara sa fi cumparat licenta de la ei.
Totusi, ar mai fi o explicatie plauzibila. In aprilie, reuniunea NATO de la Bucuresti a lasat Georgia pe dinafara Aliantei (alaturi de Ucraina) tocmai din cauza conflictelor latente de pe teritoriul sau. Or, minirazboiul de zece zile tocmai a rezolvat aceste probleme care stateau in calea aderarii la NATO. Sigur, nu era necesar un razboi pentru asta, dar simpla renuntare la cele doua enclave de unde civilii georgieni oricum fusesera alungati demult ar fi atras profunda nemultumire populara si, implicit, schimbarea conducerii prooccidentale a tarii. Vom vedea la sfirsitul anului, la urmatoarea intilnire a membrilor NATO, rezultatul real al bataliei. Ceea ce ne intereseaza in mod direct este ca aceasta mica tara sa devina sigura, eventual membra NATO cit mai curind, pentru ca pe aici ar urma sa treaca oleoductele ce vor lega Europa de gazele si petrolul din zona Marii Caspice, o alternativa la importul din ce in ce mai costisitor de resurse energetice rusesti. Pina atunci insa, vom resimti mai ales iarna pretul monopolului siberian pe gazele naturale.
