Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Şogor, în ziua de miercuri, 6 mai 2015, între orele 6:00-11:00, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Surdila Găiseanca, au desfăşurat acţiuni pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de către autorităţile germane.
Poliţiştii l-au identificat, astfel, pe Marius E., în vârstă de 37 de ani, din localitatea Surdila Găiseanca, pe numele căruia Biroul Sirene din Germania a introdus o semnalare, solicitând arestarea şi predarea acestuia către autorităţile judiciare ale acestui stat, întrucât este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Marius E. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a emis pe numele său o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în vederea arestării provizorii şi extrădării în Germania.
Suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.