• brăileanca de 31 de ani, urmărită la nivel internaţional, a fost prinsă de poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale, chiar în municipiu, ea ajungând la arest
O brăileancă devenită traficantă de droguri în Spania, pe numele căreia era emis un mandat european de arestare, a fost săltată de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC) din cadrul Poliţiei Brăila. În ziua de 04 ianuarie, în intervalul orar 08.00-12.00, poliţiştii au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe raza municipiului, pentru depistarea şi încarcerarea persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. În plasă a picat femeia în vârstă de 31 de ani, urmărită la nivel internaţional pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri. Cea în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a emis pe numele acesteia o ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi extrădată către autorităţile din Spania.
Brăileanca a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.