O mare parte din ţările implicate în operaţiunile de salvare au refuzat să dezvăluie costurile acestor operaţiuni, având în vedere că, potrivit responsabililor implicaţi în căutare, ar fi o lipsă de sensibilitate să se vorbească de bani în timp ce un avion comercial şi cei 239 de pasageri aflaţi la bord sunt daţi dispăruţi.
Totuşi potrivit estimărilor unor agenţii de presă, Australia, China, SUA şi Vietnam au cheltuit deja cel puţin 31,9 milioane de euro prin desfăşurarea de nave şi avioane militare în Oceanul Indian şi în Marea Chinei Meridionale. Această cifră se bazează pe statistici de apărare privind costurile pe oră a diferitelor efective, estimări ale unor experţi în apărare şi cifre ale Pentagonului.
Suma cheltuită în prima lună de căutare egalează deja cifra oficială de 32 de milioane de euro cheltuiţi pentru găsirea epavei zborului AF447 al Air France, prăbuşit în mijlocul oceanului Atlantic, în 2009, şi a cărui căutare a durat mai multe luni împărţite pe parcursul a doi ani.