Ieri seară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea senatorului ex-PSD, Cătălin Voicu. Verdictul a venit după câteva ore de la încheierea audierilor.
Cătălin Voicu a plecat după încheierea audierilor, în aşteptarea deciziei judecătorilor, care se retrăseseră în pronunţare. Întrebat, la ieşirea din clădirea ÎCCJ, dacă este de părere că va fi judecat în stare de libertate, în condiţiile în care suferă de inimă, Cătălin Voicu i-a răspuns unui jurnalist: "Dar dumneavoastra de ce respiraţi şi nu muriţi?", relatează Hotnews.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea senatorului Cătălin Voicu la cererea DNA. Senatorul autosuspendat din PSD este acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ieri seară, la închiderea ediţiei, senatorul Cătălin Voicu urma să fie înştiinţat de hotărârea instanţei şi dus în arestul Poliţiei Capitalei, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie, deci se pune în aplicare imediat. Dacă Voicu face recurs împotriva deciziei de arestare, iar acesta va fi admis, senatorul va fi pus în libertate. În cazul respingerii recursului, senatorul va petrece 30 de zile în arest preventiv, după care instanţa va decide dacă îi prelungeşte mandatul.