* consilierul judeţean PND Brăila Cătălin Iordache a afirmat vineri că se gândeşte serios să îşi dea demisia din Consiliul Judeţean * motivul este unul simplu: nemulţumirea atât faţă de PSD, cât şi faţă de PNL * Iordache a afirmat că decizia sa va depinde de ceea ce au de gând să facă "PSD-iştii care nu votează cu PSD"
Consilierul judeţean PND, Cătălin Iordache, a anunţat vineri că se gândeşte cât se poate de serios să demisioneze din Consiliul Judeţean Brăila. Acesta susţine că s-a săturat să fie părtaş la modul în care PSD-iştii şi PNL-iştii "îşi bat joc de brăileni". Iordache a venit cu un atac dur la adresa ambelor tabere, explicând că decizia sa de a pleca sau nu din CJ Brăila atârnă de ceea ce au de gând să facă PSD-iştii de bună-credinţă, cei care nu votează cu PSD-ul doar la comanda partidului. Mai mult, Iordache a insistat pe ideea că nu va putea colabora niciodată cu social-democraţii, atât timp cât printre rândurile lor se află consilierul Ion Rusu (ofiţer în rezervă), pe care îl acuză că a colaborat cu Securitatea.
"Mă gândesc foarte serios să demisionez din Consiliul Judeţean. Nu se mai poate aşa! Mă refer la ce se întâmplă atât cu PSD, cât şi cu PNL. PNL are nişte aripi de Icar, cu care zboară pe nori, deşi nu se ştie când iese soarele. Iar PSD rămâne consecvent principiului că «securiştii noştri sunt mai buni decât ai lor». Dacă PSD nu renunţă la prezenţa domnului Ion Rusu, care este un securist consacrat, ca să zic aşa, iar dacă PNL nu renunţă la poveştile cu zâne şi aşa mai departe, ale foştilor PDL-işti sau PSD-işti sau ce dracului sunt, din PNL, voi demisiona! Pentru că PNL-ul care e acum în Consiliul Judeţean este un pseudo PNL. Nu cred că mai e cazul să mai rămân acolo. Nu mi se pare normal să ajungem în situaţia în care două partide aşa-zis mari, PNL şi PSD să se joace de-a Dumnezeu cu interesele brăilenilor. Şi unii şi alţii fiind nişte maimuţoi de bâlci, care dau din codiţă atunci când cineva nimereşte ţinta. Îi las să îşi bată joc singuri, fără mine în componenţa consiliului judeţean, de brăileni", a declarat Iordache.
Întrebat dacă nu consideră că vestea posibilei sale plecări din CJ îi va bucura pe mulţi, Iordache a afirmat că indiferent dacă va părăsi Consiliul sau nu, tot va avea o voce de spus pentru cei care doresc să o audă. Cât despre balanţa care va înclina viitoarea sa decizie, Iordache a declarat: "Depinde de o perspectivă pe care eu o întrevăd. Anume, de revigorarea PSD-iştilor care nu au votat PSD, care nu au votat PNL".