Cătălin Canciu, din nou la ISJ! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Deputatul Popa pune un liberal la șefia Inspectoratului Școlar

Cătălin Canciu, din nou la ISJ!

• de la 1 septembrie 2023, pe postul de inspector școlar general a fost numit, prin detașare în interesul învățământului, nimeni altul decât Cătălin Canciu, șeful organizației municipale PNL Brăila • “lovitura” PNL a fost “orchestrată” de către deputatul Alexandru Popa, liderul liberalilor brăileni • “Întotdeauna vreau la Inspectorat. Este locul în care eu pot da sistemului pregătirea, experiența, tot ce am acumulat în ani și ani”, ne-a declarat Canciu • întrebați cum comentează “mutarea”, primarul Marian Dragomir și președintele CJ, Francisk Chiriac, nu s-au ferit să-l numească pe Canciu “politruc de 2 lei” sau “valentul deputatului Popa”

 

Mare surpriză în învățământul brăilean! Deși a devenit o “tradiție” ca în pragul unui nou an școlar să fie schimbați șefii Inspectoratelor Școlare Județene, puțini se așteptau ca la Brăila să fie numit nimeni altul decât Cătălin Canciu, profesor de geografie la Liceul de Arte, șeful organizației municipale PNL Brăila, fost, actual, fost, actual... șef al învățământului brăilean. Practic, este pentru a șasea oară când acesta se află la cârma ISJ Brăila, istoria sa ca manager al instituției fiind una lungă și complicată. Revenirea lui Canciu la ISJ Brăila i se datorează lui Alexandru Popa, șeful PNL Brăila, care a pregătit “mutarea”. Iar “lovitura” sa a stârnit reacții dure din partea liderilor administrației locale.

 

Canciu: “Eu haina politică o las la ușa Inspectoratului. Dar cu siguranță domnul primar, așa cum îl știu, nu va accepta un dialog cu mine.”

 

Ordinul de numire în funcție a fost emis de către Ministerul Educației, mai urmează doar ca acesta să preia oficial funcția de la 1 septembrie 2023.

Contactat de redactorii “Obiectiv”, Cătălin Canciu ne-a spus care au fost motivele pentru care a dorit să se întoarcă la ISJ Brăila.

“Întotdeauna vreau la Inspectorat. Este locul în care eu pot da sistemului pregătirea, experiența, tot ce am acumulat în ani și ani. Și fără lipsă de modestie zic eu că s-a simțit contribuția mea de-a lungul timpului. Inspectoratul este o instituție care coordonează un mega sistem, zeci de mii de oameni implicați și este domeniul care până la urmă mi-a creat viața profesională. Aici mi-am început activitatea și cu siguranță aici mi-o voi încheia”, ne-a argumentat acesta.

Canciu ne-a spus că nu și-a propus să “vâneze” sau să “evalueze” oamenii din ISJ odată ce va prelua mandatul, pe 1 septembrie, ci pur și simplu își dorește “să funcționeze bine sistemul”, mai ales că va trebui implementată noua lege a Educației.

La capitolul “bună funcționare” contează și relația cu autoritățile locale, cunoscută fiind rivalitatea dintre Canciu și liderii PSD, în special primarul Marian Dragomir. Întrebat cum va colabora cu șefii administrației, acesta ne-a oferit următorul răspuns: “Eu haina politică o las la ușa Inspectoratului, iar pentru sistem doresc și pot colabora foarte bine. Dar cu siguranță domnul primar, așa cum îl știu, nu va accepta un dialog cu mine. Deci, da, mă aștept să am o relație dificilă. Dar până la urmă sistemul va funcționa așa cum a fost și în trecut, că n-a murit sistemul fără domnul primar. Dar bine ar fi să colaboreze că în final colaborează pentru copiii Brăilei”.

De la 1 septembrie 2023, alături de Cătălin Canciu, din echipa managerială va face parte și prof. Cici-Bolovan, actualul inspector școlar general adjunct, iar pe al doilea post de adjunct va fi numită Cristina Mangiurea, inspector pentru învățământ preșcolar. Aceasta din urmă va fi numită cu susținerea PSD, după cum ne-a declarat Cătălin Canciu.

 

A șasea oară în fruntea instituției. Istoria lui Canciu la Inspectoratul Școlar

 

Cătălin Canciu, ce are catedra de geografie la Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, a ocupat prima dată funcția de inspector școlar general în 2015, atunci când era apolitic, iar mandatul l-a câștigat în urma unui concurs organizat de Ministerul Educației. De altfel, 2015 a fost și ultimul an în care s-au organizat concursuri pentru funcțiile de șefi ai ISJ-urilor din țară. Mandatul său ar fi trebuit să se încheie în 2019, doar că a fost demis de două ori de miniștrii PSD care s-au perindat pe la Educație. Prima demitere a fost în luna august 2017, pe vremea ministrului Liviu Marian Pop. A câștigat în instanță revocarea ordinului de demitere. A doua demitere a avut loc un an mai târziu, în iunie 2018, cu câteva zile înainte de începerea Evaluării Naționale. S-a întors la Inspectorat în septembrie 2018. La acel moment s-a speculat faptul că neafilierea politică a lui Canciu ar fi deranjat anumite personaje influente, iar de aici i s-ar fi tras cele două demiteri. În august 2019 s-a încheiat mandatul lui Canciu câștigat prin concurs, iar la scurt timp acesta a intrat în PNL Brăila, în prezent fiind șeful organizației municipale.

Nu a stat mult timp “pe tușă”, în iunie 2020 Canciu revenind la ISJ Brăila, însă pe postul de adjunct, inspector general fiind numit Viorel Botea, profesor de matematică la Colegiul “Bălcescu”, șeful PMP Brăila și “marele său rival” de la acel moment. În ianuarie 2021 lucrurile s-au schimbat, iar Botea a fost înlăturat de la Inspectorat, Canciu fiind numit în locul său general, funcție pe care a deținut-o până în iunie 2021 când a fost din nou demis. Schimbarea a fost făcută chiar de către colegii lui liberali, ministru al Educației la acea vreme fiind Sorin Câmpeanu (n.r. - în 2020 acesta a trecut la PNL). Lucrurile s-au “rezolvat” după mai puțin de trei luni, în august 2021 acesta fiind reinstalat pe postul de inspector școlar general, numirea fiind făcută de același ministrul Câmpeanu.

Cătălin Canciu a rămas la șefia ISJ Brăila pe tot parcursul anului școlar 2021-2022. Pe 26 august 2022, cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, a fost “transferat” pe postul de secretar de stat în ministerul Antreprenoriatului și Turismului. A deținut funcția până în luna iunie 2023, atunci când a avut loc rotativa guvernamentală și împărțirea ministerelor, la șefia Guvernului venind Marcel Ciolacu, liderul PSD.

“Liber de contract”, Cătălin Canciu a primit din nou funcția de șef al ISJ Brăila, mandatul său urmând să înceapă, cum am afirmat și la început, de la 1 septembrie 2023.

Precizăm că în acest an școlar, postul de inspector școlar general a fost deținut de prof. Luminița Elena Tudor, profesor de limba română și fost director al Liceului Teoretic “Nicolae Iorga”. Aceasta a făcut echipă cu adjuncții prof. Cici Bolovan și prof. Corina Ciupală, ambele membre PNL, aduse în ISJ chiar de către Cătălin Canciu.

Mai trebuie punctat că în perioada septembrie 2020-august 2023, Canciu a fost și consilier municipal PNL.

 

Reacția primarului Dragomir: “Încă o dată a fost sacrificat un profesionist ca să i se facă loc lui Canciu, un politruc de 2 lei, numit în tot felul de funcții în încercarea disperată de a face campanie electorală și circ pe banii statului”

 

Contactat de redactorii “Obiectiv”, primarul Brăilei, Marian Dragomir, a vorbit în termeni duri despre întoarcerea lui Canciu la ISJ Brăila.

“Turistul Canciu revine la Inspectoratul Școlar ca să se plimbe iar prin țări străine pe bani publici, așa cum a făcut și în mandatul trecut. În ultimul an a fost secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, dar nu a făcut nici măcar o acțiune la Brăila și nu a atras 1 leu investiții pentru Brăila. Doar buzunarul lui a crescut în această perioadă. A fost secretar de stat și la Ministerul Muncii. Și acolo a tăiat frunze la câini. Pe Canciu l-au numit politic peste tot într-o sinecură a PNL cu incompetenți. Inspectoarea apolitică care a adus la nivel național locul 1 la Bacalaureat și 3 la Evaluarea Națională pentru Brăila a fost demisă pentru un troc politic, astfel încât Ciucă să nu piardă susținerea organizației PNL Brăila la următorul puci din PNL. Pe românește, încă o dată a fost sacrificat un profesionist ca să i se facă loc lui Canciu, un politruc de 2 lei, numit în tot felul de funcții în încercarea disperată de a face campanie electorală și circ pe banii statului. Aceasta este România Educată!”, a transmis primarul Brăilei.

 

Chiriac, președintele CJ: “Ipocrizia e la ea acasă la PNL, iar valetul Canciu se încadrează perfect în decor”

 

Și președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, a avut o reacție dură la “mutarea” lui Popa, considerând că Elena Luminița Tudor, un inspector apolitic, a fost înlocuit cu un “politruc”.

“Valetul deputatului Popa e, din nou, șeful învățământului brăilean. Mai e ceva de spus? Poate doar faptul că un profesor fără carnet de partid, cu un CV impecabil și cu rezultate de necontestat, a fost înlocuit cu un politruc de tot râsul, un PNL-ist care a fost mutat de pe o funcție pe alta doar ca să încaseze bani din care să-și facă o campanie electorală de toată jena. PSD a susținut un profesor apolitic în fruntea ISJ. Oare ce spuneau liberalii dacă PSD schimba un inspector școlar general apolitic cu un membru de partid? Se legau de porțile inspectoratului. Ipocrizia e la ea acasă la PNL, iar valetul Canciu se încadrează perfect în decor”, ne-a transmis Chiriac.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro