Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei de Statut a PNL la nivel naţional | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei de Statut a PNL la nivel naţional

• fostul senator PNL Brăila a fost ales preşedintele Comisiei de modificare a Statutului partidului, ieri, în cadrul Biroului Permanent Naţional • tot atunci s-a stabilit componenţa Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale şi faptul că alegerile la Centru ar trebui să aibă loc pe 15 iunie • Cătălin Boboc susţine că filialele din teritoriu au un răgaz de 10 zile pentru a trimite la Bucureşti propunerile pentru statut • de asemenea, până la finele lunii martie ar trebui organizate alegeri şi la Brăila, a afirmat liberalul

 

Alegeri la PNL Brăila până la finele lunii martie. Cel puţin asta susţine fostul senator liberal Cătălin Boboc, care a fost ales, ieri, în cadrul Biroului Permanent Naţional preşedinte al Comisiei de modificare a Statutului partidului. Tot în cadrul Biroului, PNL-iştii au stabilit şi componenţa Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale, dar şi faptul că alegerile interne ar trebui să se finalizeze până la mijlocul lunii iunie.

“Astăzi, s-a consfinţit, ca să zic aşa, startul alegerilor din PNL la toate nivelurile. În sensul în care s-a constituit Comisia pentru organizarea Convenţiei Naţionale, s-a constituit şi această Comisie pentru Statut şi s-a stabilit, ca dată maximă până la care să se organizeze alegerile la nivel central - 15 iunie. Iar asta ar trebui să se întâmple, imediat după ce terminăm toate celelalte proceduri din ţară. (...) La nivelul organizaţiei PNL Brăila, înţeleg că urmează să aibă loc o şedinţă a conducerii şi aici o să fie stabilit un calendar în baza căruia se vor organiza alegerile. Întâi în organizaţiile locale, apoi la nivelul organizaţiei judeţene. Toate lucrurile astea, după părerea mea, se vor finaliza undeva la sfârşitul lunii martie. Asta dacă totul decurge normal. Apoi, urmează validările filialelor teritoriale la nivel naţional  şi campania pentru alegerile la Centru. Calendarul nu poate fi foarte strâns. Vorbim până la urmă de o competiţie, chiar dacă e una internă. Trebuie să o lăsăm să se desfăşoare transparent şi să dăm o şansă fiecăruia”, a declarat Boboc.

 

Cum se va modifica statutul PNL

Potrivit lui Boboc, filialele din teritoriu au un termen de 10 zile să înainteze propuneri de modificare a statutului PNL. Cu toate acestea, fostul senator a punctat că dincolo de “nuanţe şi amănunte”, în calitate de preşedinte al Comisiei de Statut va încerca să ţină cont de câteva principii.

“Am să insist pe tema asta, pentru că ţin la ele foarte mult. Cred că statutul PNL trebuie să fie guvernat de câteva principii foarte clare. Transparenţă. Competiţie serioasă şi constructivă, în folosul  partidului. Vreau să dăm o mare importanţă acelui regulament de carieră politică. Cu alte cuvinte, modul în care cineva îşi poate construi o carieră politică în interiorul PNL. Şi nu în ultimul rând, aş spune eu, că trebuie să existe o rigoare, poate aş numi-o chiar disciplină. Cum le vom aşeza pe hîrtie e o altă discuţie, dar sunt câteva principii de care trebuie să ne

ţinem, dacă înţelegem şi noi ceva din tot ce se întâmplă în societatea românească în momentul ăsta”, a mai completat sursa citată.

Întrebat dacă este interesat să candideze pentru vreo poziţie la Centru sau la nivelul organizaţiei brăilene, Boboc a punctat că îşi doreşte să rămână alături de colegii săi din Brăila.

“În ceea ce ne priveşte pe noi, la Brăila, îmi doresc să ne aşezăm nişte lucruri. Şi foarte tare îmi doresc ca toţi cei care ţin la Partidul Naţional Liberal, la organizaţia asta şi la oamenii din ea, să reuşească să se aşeze la o masă. Dar nu înainte ca toţi cei care se vor bărbaţi politici să îşi asume tot ce e de asumat. Pentru că ştiţi cum e... dacă nu închizi trecutul, nu îl lămureşti, nici nu poţi merge mai departe. Eu am făcut asta şi îmi e uşor acum. Sunt foarte interesat să rămân alături de colegii mei din PNL.  Cu foarte mulţi dintre ei am făcut echipă atâţia ani. Trebuie să ne stabilim nişte obiective clare şi nu în ultimul rând unele care să fie comune. Ar trebui cam toţi să tragem în aceeaşi direcţie”, a conchis Boboc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro