Căruţele şi caii «zburdă» pe străzile din municipiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Căruţele şi caii «zburdă» pe străzile din municipiu

Căruţaşii continuă să se plimbe liniştiţi pe străzile din municipiu, ba chiar aruncă deşeurile transportate, resturi menajere sau moloz, pe unde le vine. Poliţiştii locali îi urmăresc permanent şi nu se feresc să îi "ardă" cu amenzi, în speranţa că vor respecta legea pe viitor. În ultima săptămână, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr.155/2010. Au fost constatate şi aplicate 114 sancţiuni contravenţionale în valoare de 35.990 lei.
După cum ne-a transmis conducerea instituţiei, pentru nerespectarea normelor rutiere prevăzute de OUG 195/2002 de către conducătorii de vehicule cu tracţiune animală, au fost date 6 amenzi, valoarea acestora ridicându-se la 5.625 lei.
Un brăilean de 53 de ani a primit o sancţiune de 1.125 lei, fiind prins în timp ce se deplasa cu vehiculul pe Vadul Ghecetului, dinspre Dig Brăila-Galaţi către trecere bac Brăila-Smârdan. Un alt brăilean, de 40 de ani, a primit şi el aceeaşi amendă, întrucât se deplasa pe str. Comuna din Paris, dinspre şoseaua Focşani către strada Deva. Lista amendaţilor continuă cu un bărbat de 61 ani, din sat Baldovineşti, care mergea pe Calea Galaţi, dinspre strada Eroilor către strada Jderului, tot cu căruţa trasă de cal. Alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 34 de ani, din comunele brăilene Vădeni şi Măraşu, al treilea fiind din sat Călmăţui, judeţul Galaţi, au încasat şi ei câte o sancţiune, după ce poliţiştii locali i-au oprit din drum. Unul circula pe Şoseaua Baldovineşti, dinspre str. Magaziilor către str. Bacului, altul mergea pe strada Rândunicii, iar al treilea se deplasa liniştit pe strada Ghe. Munteanu Murgoci.

Deşeuri aruncate la voia întâmplării

În prezent, Poliţia Locală acţionează cu 5 echipaje mobile atât pe schimbul I, cât şi pe schimbul II, în intervalul orar 07.00 - 23.00, în zonele limitrofe ale municipiului, monitorizând în special intrările în oraş unde, de regulă, unii conducători auto, cât şi deţinătorii de atelaje hipo, abandonează pe domeniul public deşeuri de orice natură.
În ultima săptămână au fost depistate şi sancţionate 16 persoane, cu amenzi în valoare de 4.050 lei, conform HCLM nr.5/2003. Totodată, au fost sancţionaţi 2 căruţaşi cu amenzi în valoare de 700 lei, după ce au fost prinşi în timp ce transportau moloz şi gunoi de orice natură pe străzile municipiului.
Un tânăr de 26 ani, din sat Băndoiu, a primit o amendă de 400 lei, fiind depistat pe strada Ghe. Munteanu Murgoci, la intersecţie cu str.Tîrgoviştei, aruncând dintr-o căruţă moloz şi gunoi menajer, pe domeniul public. Ghinion a avut şi un brăilean de 38 de ani care a fost sancţionat cu amendă de 300 lei întrucât se afla pe terenul viran din spatele parcului ANL Lacu Dulce şi descărca dintr-o căruţă patru saci din rafie plini cu gunoi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro