Cărţi de colecţie donate de consilierul municipal Marian Fusea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Campania “Puneţi mâna pe o carte!”

Cărţi de colecţie donate de consilierul municipal Marian Fusea

• biblioteca în aer liber s-a “îmbogăţit” cu zeci de volume scrise de autori clasici şi contemporani, români şi străini • donaţiile de cărţi continuă să sosească la redacţia ziarului “Obiectiv”

 

Emil Cioran, Mircea Cărtărescu, Paolo Coelho sau Dan Brown sunt doar câţiva dintre autorii care se regăsesc printre zecile de cărţi donate, ieri, de consilierul municipal PNL Marian Fusea. Sunt cărţi de colecţie, unele noi-nouţe, care se vor regăsi în biblioteca în aer liber pe care cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” o “construieşte”. Din septembrie, titluri precum “La răscruce de vânturi”, “Mândrie şi prejudecată”, “Tai-Pan” sau “Înger şi demon” vor fi disponibile pentru pasionaţii de lectură la “Căsuţa cu cărţi” ce va fi amplasată în Grădina Mare. Zecile de cărţi dăruite de Marian Fusea se adaugă astfel celorlalte câteva sute primite până acum de la brăileni, jurnalişti şi de la editura Nemira. Şi, tot ieri, o donatoare care a dorit să rămână anonimă ne-a adus la sediul redacţiei cinci volume scrise de autori români: Marin Preda, Mircea Eliade şi Hortensia Papadat-Bengescu. Le mulţumim tuturor celor care s-au alăturat campaniei “Puneti mână pe o carte!”, tuturor celor care sprijină iniţiativa cotidianului Obiectiv - Vocea Brăilei şi Asociaţiei pentru Adevăr de a încuraja cititul în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor.

Iar pentru că tot mai multe donaţii sosesc de la o zi la alta am decis să prelungim termenul până la care puteţi dărui volume. Astfel, nu mai există o zi limită, porţile ziarului “Obiectiv” fiind deschise atât timp cât vor exista donatori. Nu uitaţi, donaţiile se fac la sediul din str. Mihai Eminescu nr. 56, parter, la departamentul de Mica Publicitate, de luni până vineri, între orele 8.30-15.30 şi sâmbăta între orele 9.30-12.30. Precizăm că volumele nu trebuie să fie noi, dar să fie în stare bună. Fie că vorbim de scriitori brăileni, români sau străini, clasici sau contemporani, fie că sunt basme, poveşti, nuvele, romane celebre, trilogii fantasy sau cărţi de dezvoltare personală, ne dorim ca în căsuţă să se regăsească exemplare pentru toate gusturile.

Campania “Puneţi mâna pe o carte” se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila şi Editura Nemira.

Dăruieşte o carte! Fii parte din poveste!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro