• “Noi nu împărtăşim această idee, s-ar produce o aglomerare a campionatului în 2017”, spune Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea • astăzi, echipa fanion a oraşului Brăila îşi va cunoaşte adversara din optimile Cupei României
Cu toate că Federaţia Română de Fotbal a decis ca în acest an să se dispute şi două etape din returul Ligii a II-a, campionatul s-ar putea întrerupe mai repede din cauza capriciilor vremii. După episoadele trăite etapa trecută, unele cluburi din acest eşalon au cerut FRF întreruperea campionatului. Nu este însă şi cazul brăilenilor. Preşedintele clubului Dacia Unirea consideră că meciurile se pot disputa şi că o amânare a lor ar putea duce la aglomerarea activităţii fotbalistice în primăvara anului 2017. “Noi nu împărtăşim această idee. Nu ştiu dacă este o idee bună această amânare, am avea încă două etape intermediare la anul, s-ar produce o aglomerare a campionatului. Dar din câte am văzut, FRF nu este dispusă să dea curs acestei idei. Eu ştiu că fiecare conducător de echipă are motive personale să facă aceste demersuri, se mai întăresc în iarnă, vor aborda altfel jocurile. Eu sunt pentru continuarea competiţiei şi se pare că vremea va ţine cu noi”, a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea.
Întrebat dacă are preferinţe la tragerea la sorţi a optimilor Cupoei Românieie la fotbal, care va avea loc astăzi la sediul FRF şi în care este angrenată şi echipa brăileană, sursa citată a spus că şi-ar dori ca Dacia Unirea să joace cu Dinamo Bucureşti, pentru ca spectatorii brăileni să poată vedea la lucru una dintre formaţiile cu pretenţii din Liga Naţională. “Ceea ce ne este hărăzit aia vom face. Nu este cum ne dorim noi, iar eu nu am preferinţe. Bine ar fi să picăm cu Dinamo, ar putea vedea şi brăilenii la lucru o echipă puternică din campionatul Ligii I”, a mai spus Valentin Avramescu.