Câte zile de concediu refuză japonezii, de dragul serviciului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Câte zile de concediu refuză japonezii, de dragul serviciului

Angajații japonezi sunt cunoscuți în întreaga lume pentru modul în care se dedică serviciului. Iar rezultatele muncii lor se văd în economia țării, dar cu un preț - renunțarea la concediu, scrie quora.com. În ultima perioadă, guvernul îndeamnă populația să își ia zilele libere la care au dreptul, pregătind în acest sens și o lege care să îi oblige pe angajați să meargă în vacanță.

 

În medie, un angajat japonez angajat cu normă întreagă beneficiază într-un an de 137 de zile libere, în afară de concediul legal:

  • 104 sâmbete și duminici
  • 15 sărbători naționale
  • alte 18 zile libere pentru sărbători non-naționale

Sărbătorile în care niponii beneficiază de mai multe libere legate sunt în luna august și ianuarie. De la 3 până la 5 zile sunt acordate în august cu ocazia Obon (ceva asemănător cu Halloween-ul american), iar între 4 și 7 zile libere sunt acordate cu ocazia altei sărbători, în ianuarie.

Japonezii consideră aceste zile adevărate vacanțe, iar concediile de tipul celor din Europa de exemplu, sunt considerate de angajați ca nepopulare, astfel că multă lume nu apelează la așa ceva. Cei care își iau un concediu mai mare de o săptămână - ceea ce se întâmplă foarte rar -, consideră acest fapt neobișnuit sau ceva special.

În lunile aprilie și mai, în Japonia sunt două sărbători apropiate. Atunci, o mică parte dintre japonezi mai apelează la o zi sau două din concediu pentru a avea maximum o săptămână de concediu, în ciuda recomandărilor guvernamentale de a se odihni mai mult.

În concluzie, majoritatea japonezilor renunță de bună voie la mai mult de jumătate din concediul legal de 20 de zile și sunt mândri că pot fi prezenți la locul de muncă.

În grafic, linia albastră reprezintă evoluția zilelor legale de concediu din ultimii ani. Linia roșie reprezintă zilele de concediu pe care și le-au luat angajații din Țara Soarelui Răsare.

Refuzul concediului e doar o parte a problemei. Orele peste program sunt cealaltă. Nu e ceva neobişnuit ca japonezii să stea 14 ore pe zi la muncă.

Cultul muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un record negativ, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

Analiştii prognozează contractarea PIB-ului din cauza îmbătrânirii populaţiei, dar şi cedarea sistemului de pensii şi a programelor sociale.

Comparativ, în România, în medie, scăzând zilele de weekend și sărbătorile legale un român lucrează 245 zile pe an. Rămân astfel în jur de 120 de zile libere, în afară de concediul legal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro