Cât va mai creşte numărul deceselor? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât va mai creşte numărul deceselor?

Numărul deceselor în urma incendiului de la clubul Colectiv va creşte semnificativ în următoarea perioadă, existând posibilitatea ca acesta să se dubleze. Aceasta este concluzia grupului de lucru convocat de premierul Victor Ponta ieri, la Palatul Victoria. În acel moment, bilanţul oficial era de 30 de morţi şi aproape 200 de răniţi, dintre care 140 se aflau în spital. Din grupul de lucru fac parte premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, Ministrul Apărării, Mircea Duşa, comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniţă Radu, prof. dr. Ioan Lascăr, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Acesta din urmă declara aseară că este posibil să mai fie înregistrate încă aproximativ 20 de decese în „următoarea perioadă" în rândul celor răniţi. „Sunt 90 în stare gravă şi critică. Sunt unii foarte grav şi unii grav. Asta nu înseamnă că ne aşteptăm să avem, Doamne fereşte, 90 de decese. Din aceste cazuri, statistic vorbind, un procent poate să fie cu riscul de a sucomba în timpul tratamentului", a afirmat secretarul de stat. „Este o cifră care este foarte orientativă, asta nu înseamnă că aşa va fi", a adăugat el.
În privinţa răniţilor, Guvernul va decide până la finalul acestui an înfiinţarea sau funcţionarea unui program special destinat recuperării de care aceştia au nevoie.

Ancheta penală începe de la „omor calificat"

Ancheta în cazul tragediei de vineri seară din clubul bucureştean a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat că ancheta este pentru omor calificat, pentru care „pedeapsa este foarte mare".
Procurorii au ridicat, sâmbătă, probe pentru a determina împrejurările în care s-a produs incendiul de la Colectiv, au examinat şi identificat trupurile neînsufleţite ale victimelor şi au verificat care sunt victimele spitalizate, stabilind care pot fi audiate, arată un comunicat al Parchetului. Ieri au fost audiaţi primii martori dintre cei răniţi, dar şi cei trei administratori/ acţionari ai clubului.
Astăzi, este cea de a treia zi de doliu dintre cele decretate de Guvern. Ultima dată, în România a fost doliu naţional în 26 iunie 2013, în urma accidentului de autocar din Muntenegru, soldat cu moartea a 18 români.
Ieri, mii de oameni au ieşit în stradă, pentru a omagia victimele incendiului din clubul Colectiv. Participanţii au purtat haine negre. Ei s-au oprit la locul tragediei, unde au depus lumânări şi flori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro