Cât de vechi sunt primele unelte create de om: 3,3 milioane de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât de vechi sunt primele unelte create de om: 3,3 milioane de ani

Primele unelte create de om ar putea avea o vechime mult mai mare decât se credea până acum, susţine un studiu publicat în revista britanică de ştiinţă „Nature", referitor la obiecte de piatră descoperite în Kenya care ar fi fost confecţionate cu aproximativ 3,3 milioane de ani în urmă, relatează Agerpres.
Articolul, având ca principal autor pe Sonia Harmand, specialist în cadrul proiectului arheologic Turkana Occidental, arată că obiectele găsite în situl numit „Lomekwi 3", din apropierea lacului Turkana, din Kenya, sunt cu aproximativ 700.000 de ani anterioare celor descoperite în Etiopia, cele mai vechi cunoscute de oamenii de ştiinţă până în acest moment.
Conform acestei descoperiri, genul „Homo" - care se distinge, printre altele, prin capacitatea de a realiza unelte - ar fi şi el mult mai „bătrân", având mult mai mult de 2,6 milioane de ani cât aveau resturile fosile ale unor exemplare din genul „Homo", „Homo habilis", găsite în Etiopia alături de unelte rudimentare din piatră aparţinând aşa-numitei culturi Oldowayene din perioada paleoliticului inferior.
Obiectele descoperite de arheologi în Kenya - ciocane, nicovale, cuţite şi pile din piatră - dovedesc faptul că hominizii din zona Lomekwi aveau un mai mare control al mişcărilor mâinii şi o capacitate cognitivă apropiată de a strămoşilor omului.
Forma acestor obiecte arată că erau utilizate cu toată forţa posibilă pentru a sfărâma unele obiecte sau materiale şi pentru a realiza muchii ascuţite, susţine studiul. Potrivit acestuia, mişcările braţului şi mâinii care erau necesare pentru manevrarea acestor unelte sunt asemănătoare celor făcute de cimpanzei pentru a sparge nuci şi alte fructe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro