Cât de puternic era drogul care l-a ucis pe Prince | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât de puternic era drogul care l-a ucis pe Prince

Fentanilul, un puternic calmant care a fost identificat de medicul legist drept cauza morţii superstarului Prince, în urmă cu aproximativ 6 săptămâni, reprezintă o gravă ameninţare, pe întregul teritoriu al SUA semnalându-se numeroase cazuri de decese din cauza unor supradoze cu acest medicament, avertizează autorităţi federale americane.
Cel mai puternic narcotic cunoscut, Fentanilul este un opioid de sinteză obţinut în anii 50 în Belgia şi are o potenţă de 50 de ori mai ridicată decât heroina şi de până la 100 de ori mai mare decât morfina, conform Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC). Această agenţie guvernamentală a subliniat că fentanilul obţinut în laboratoare ilegale şi decesele în urma supradozelor cu această substanţă reprezintă o problemă din ce în ce mai gravă.
Prince, 57 de ani, unul dintre cei mai influenţi muzicieni din generaţia sa, a fost găsit mort în reşedinţa sa dintr-o suburbie din Minneapolis la 21 aprilie. Cauza decesului a fost o supradoză autoadministrată din acest medicament, conform raportului medicului legist.
Numărul deceselor din cauza supradozelor cu opioide sintetice a crescut cu peste 80% în 2014 prin comparaţie cu anul anterior, iar o mare parte din aceste decese sunt legate de prezenţa mai abundentă pe piaţa neagră a fentanilului produs în laboratoare ilegale. Conform datelor oficiale, numai în statul Ohio au avut loc 514 situaţii de supradoză cu fentanil în 2014, faţă de doar 92 cu un an înainte.

Tot mai multe cazuri de supradozaj

Autorităţile americane antidrog (The U.S. Drug Enforcement Administration) au emis o alertă la nivel federal cu privire la pericolul reprezentat de fentanil, precizând că până şi o doză mică poate ucide. Un medicament destinat în exclusivitate pacienţilor cu boli în stadii terminale, fentanilul este produs în cantităţi din ce în ce mai mari în laboratoare ilegale şi apoi este vândut pe piaţa drogurilor.
Deocamdată nu se ştie dacă Prince avea o prescripţie pentru fentanil după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la şold. În cazul în care i-a fost prescris acest calmant, identitatea medicului care a făcut acest lucru rămâne încă necunoscută, conform publicaţiei Minneapolis Star Tribune. Burt Kahn, un avocat specializat în cazuri de malpraxis, a precizat că dacă Prince lua acest calmant pe o reţetă prescrisă de un medic, cadrul medical respectiv poate răspunde penal. „Fentanilul este un medicament care nu ar trebui niciodată prescris unui pacient aşa cum era Prince, care nu suferea de cancer în fază terminală, pentru că pericolul de supradoză este foarte ridicat", a susţinut Kahn.
Între anii 2005-2007, conform autorităţilor americane, s-au produs peste 1.000 de morţi din cauza consumului de fentanil, majoritatea lor în Chicago, Detroit şi Philadelphia. Atunci, sursa de fentanil era un singur laborator clandestin din Mexic care a fost distrus.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro