• rasele periculoase de câini sunt menţionate în mod expres în OUG55/2002 • reglementarea legală face o diferenţă clară între câinii încadraţi la categoria “periculoşi” şi câinii cu adevărat agresivi, care pot fi din orice rasă, indiferent de talie • în Brăila sunt luaţi în evidenţă 27 de câini “periculoşi” în accepţiunea legii şi 722 de câini încadraţi în categoria a 2-a de periculozitate • ce sfaturi primeau românii, în urmă cu 7 decenii, despre felul cum trebuie crescut şi dresat un câine
În ultima perioadă, tot mai mulţi brăileni posesori de câini s-au plâns că au avut probleme cu Poliţia sau cu Jandarmeria, din cauza patrupedului, întrucât există multe rase uşor confundabile cu cele periculoase. Şi în mass-media au fost prezentate, de-a lungul timpului, cazuri regretabile în care autorii principali ai unor atacuri sângeroase au fost câini din rase gen Pit Bull, rase care au un fond genetic specific, fiind create pentru lupte. Este trist dar adevărat, însă de cele mai multe ori nu animalul este vinovat de aceste situaţii ci omul, deoarece este foarte important felul în care un câine este crescut şi dresat.
În 2002, a fost introdusă în legislaţia românească prima ordonanţă de urgenţă, respectiv OUG 55, care face referire la rasele periculoase şi la normele de deţinere a acestora. În fapt, această ordonanţă de urgenţă diferenţiază câinii periculoşi de fraţii lor din aceeaşi specie:
“În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor”.
Federaţia Chinologică Internaţională a catalogat până în momentul de faţă 360 de rase canine, iar conform legislaţiei în vigoare, respectiv OUG.55/2002 art.1 (cat.I,II) doar 12 rase sunt considerate a fi periculoase, inclusiv metişii acestora.
Întrucât există confunzii privind încadrarea raselor canine şi diferenţa dintre câine periculos şi câine agresiv am stat de vorbă cu binecunoscutul doctor veterinar Marian Căpăţână care ne-a lămurit cu privire la aceste aspecte. “Doctorii veterinari pot stabili rasele când se eliberează carnetul de sănătate, dar în mod legal Asociaţia Chinologică Română, care din păcate nu există la noi în oraş, este entitatea în măsură să determine rasele canine”.
În momentul de faţă în Brăila sunt în evidenţa IPJ Brăila 27 de exemplare din prima categorie, cea a câinilor de luptă şi atac care conform reglementărilor legale nu pot fi comercializaţi sau importaţi, trebuie obligatoriu sterilizaţi, iar proprietarii trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani şi să aibă capacitatea de exerciţiu, adică să fie capabili să stăpânească patrupedul în situaţii limită. În ceea ce priveşte categoria a II-a, în care intră câini mai puţin periculoşi decât cei din categoria I, la Brăila sunt luate în evidenţa organelor legii 722 exemplare.
Conform datelor primite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila şi Jandarmeria Brăila, pe perioada anului 2019 s-au aplicat un număr de 58 sancţiuni conform prevederilor din OUG 55/2002. Motivele principale au fost: persoane sub 18 ani care plimbau câini din categoriile I şI II şi lipsa botniţei sau a lesei la rasele considerate periculoase pe domeniul public.
OUG55 face diferenţa - ce înseamnă câine periculos şi câine agresiv
Câinii periculoşi sunt cei amintiţi în art.1 cat. I şi II, citat mai sus. În categoria “câine agresiv” se poate încadra, însă, potrivit art. 2, alin. 1 : “orice câine (indiferent de rasă) care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private”, iar potrivit aliniatului 2 din acelaşi articol de lege, este considerat agresiv “orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop”.
După cum bine ştim, de cele mai multe ori rasele mici sunt mai arţăgoase. Nu de multe ori, stăpânii acestora îi poartă liberi chiar dacă ştiu că au un comportament agresiv şi că pot fi provocatori în anumite situaţii. Datorită mărimii, în general se consideră că rase precum yorkie, pekinez sau bichon nu prezintă un pericol real, dar asta nu înseamnă că pot fi scutiţi de portul lesei ori dacă este cazul de botniţă, pentru că pot genera incidente neplăcute în spaţiul public.
Contrar, pot fi câini din rasele periculoase care nu sunt agresivi cu oamenii sau cu alte animale, după cum ne-a spus şi doctorul Marian Căpăţână: “în general, câinii consideraţi periculoşi care sunt aduşi la cabinet se dovedesc a fi cei mai blânzi comparativ cu alte rase”.
Doctorul Căpăţână ne-a precizat că rasele cuprinse în categoriile incriminatoare trebuiesc înregistrate la Poliţie, să poarte botniţă, excepţii fiind acceptate doar când câinele are afecţiuni sau când este prea bătrân, specificându-se în carnetul de sănătate acest lucru – stăpânul fiind cel direct responsabil de câine!
Conform art.4 lit.d din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, câinii din categoria celor periculoşi trebuie în mod obligatoriu asiguraţi. Chiar dacă legea nu prevede expres acest lucru, în mod normal şi pentru cei care au un comportament deviant ar trebui să se facă asigurare. La Brăila, se pare însă că posesorii de câini nu prea se arată dispuşi să îndeplinească această prevedere legală. “Cu privire la asigurările canine, din informaţiile pe care le am, în Brăila nu prea se înghesuie lumea să-şi asigure patrupedul!”, ne-a precizat medicul veterinar Marian Căpăţână.
Reguli de bun simţ care ar trebui respectate de toţi posesorii de câini
Pentru a evita situaţiile neplăcute, stăpânii trebui să ţină seama de anumite reguli de bun simţ, pe lângă obligaţiile legale existente în momentul de faţă. Astfel, deoarece Brăila nu are spaţii special amenajate pentru patrupede, toţi câinii trebuie să fie purtaţi în lesă pe domeniul public, iar rasele mari şi cei din categoria I şi II asiguraţi cu botniţa. Stăpânii trebuie să aibă asupra lor carnetul de sănătate al câinelui, întrucât oamenii legii acţionează preventiv, nu sunt specialişti chinologi şi nu au în dotare cititoare Rfid pentru a determina rasa.
Aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate, posesorii de câini trebuie să aibă mijloacele necesare de colectare a dejecţiilor, deoarece pe lângă aspectul neplăcut dejecţiile sunt purtătoare de agenţi patogeni.
Câinii nu trebuie plimbaţi în spaţiile special amenajate pentru copii, pieţe, şcoli sau în cadrul unor evenimente în desfăşurare.
Din fericire, pe parcursul anului trecut, conform rapoartelor primite de la IPJ şi Jandarmeria Brăila nu au existat evenimente majore privind câinii periculoşi, semn că proprietarii de pe plan local au devenit mult mai responsabili.
După cum bine ştim, fiecare câine îşi însuşeşte atmosfera casei în care trăieşte.
“Cel mai important este Omul, plecând de la această paradigmă, restul sunt măsuri de prevenire. Câinele fiind oglinda stăpânului, Omul care îşi cunoaşte prietenul trebuie să fie primul care ia măsurile de prevenţie. Toţi vrem să intrăm în rând cu lumea, iar compania unui animal este o adevărată terapie dar asta nu înseamnă ca trebuie pusă în pericol viaţa oamenilor sau a altor animale”, ne-a explicat veterinarul Marian Căpăţână.
Ce fel percepeau românii relaţia om-câine în urmă cu 76 ani
Într-un articol publicat în Almanahul CALENDAR din 1944, intitulat “Inimă de câine”, putem găsi informaţii surprinzătoare despre felul cum era perceput, în România, cel mai bun prieten al omului în urmă cu mai bine de şapte decenii. Redăm mai jos câteva pasaje elocvente, citate aproximativ aşa cum au fost publicate la vremea respectivă:
“În “Zend-Avesta” cea mai veche carte a omenirii, atribuită lui Zaratustra stă scris că prin inteligenţa câinelui există azi omenirea.
Dacă am da cât de mică atenţiune acestei străvechi legende, după care Dumnezeu alungând primii oameni din rai, le-a dat un câine drept călăuză, atunci desigur că merită să vorbim despre el.
Într adevăr, marile calităţi ale acestui animal îl fac ca el să se ataşeze de un singur stăpân; să se modeleze după obiceiurile acestuia; să-i distingă bunurile de ale altora, apărându-i-le şi rămânându-i credincios până la moarte.
Toate acestea le face din dragostea lui pentru om, de care se leagă necondiţionat şi pe care l-a urmat pe Pământ, luând de multe ori parte activă la marile lui cuceriri şi fapte de arme, ca şi în războiul actual.
Este constant că nici un câine nu seamănă perfect cu altul. Nici asupra deosebirii de aptitudini sufleteşti nu mai încape nici o îndoială. Unul este docil şi poate fi uşor dresat; altul este încăpăţânat; orice ai face, nu poţi ieşi cu el la capăt.
Este însă ciudat faptul, că numai oamenii buni sunt în stare să crească cu îngrijire un câine. Cu toate frumoasele însuşiri pe care le are câinele din născare, totuşi în contact cu omul el îşi apropie dela acesta, în mod instinctiv multe apucături.
Cu cât stăpânul este mai prietenos, mai drăgăstos şi atent faţă de câinele său, cu atât acesta se desvoltă sufleteşte mai cu folos şi devine un servitor preţios şi prieten credincios.
Câinele ţăranului nostru, hulit, bătut, nemângâiat, nemâncat, neadăpat, fără culcuş asigurat, este un animal ursuz, bănuitor, neîncrezător, care nu se lasă mângâiat de nimeni. Stă la pândă şi atacă pe furiş, neavând curajul educat. Fură să se hrănească.
Şi cu toate că este atât de umilit şi de neglijat o vorbă bună numai dacă aude la stăpânul lui, toată fizionomia i se schimbă. Se apropie supus, scânceşte, dă din coadă, linge mâna stăpânului, ochii i se umezesc şi ar fi în stare să-şi dea şi viaţa dacă ar fi cazul.
Pentru o vorbă bună numai, pentru o intenţiune bună, câinele nemâncat şi asuprit uită într-o clipă toată prigoana şi rămâne aşternut şi supus la picioarele stăpânului care l-a chinuit.
Uitarea şi recunoştinţa, aceste mari calităţi, rari virtuţi la om, ridică pe câine deasupra tuturor celorlalte animale”.
