Cârligea: «Dacă autorităţile locale nu se vor ţine de promisiune, eu nu voi mai sponsoriza CF Brăila» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cârligea: «Dacă autorităţile locale nu se vor ţine de promisiune, eu nu voi mai sponsoriza CF Brăila»

Ieri la prânz, la stadionul Municipal a avut loc o conferinţă de presă organizată de conducerea echipei CF Brăila la care a participat şi principalul sponsor, Florin Cârligea. Cu acest prilej, Valentin Avramescu a precizat că, exceptând ultima etapă, rezultatele din acest sezon competiţional ale echipei CF Brăila sunt mulţumitoare. "Din punctul nostrude vedere pot spune că rezultatele sunt mulţumitoare. Rezultatul din ultima etapă m-a întristat, m-a bulversat pot spune, poate sunt şi alte aspecte privind acest eşec, noi vom analiza situaţia în detaliu. Dealtfel în această iarnă vom face o analiză punctuală şi vom încerca să eliminăm greşelile făcute. Ne vom întări pe posturile deficitare ca să ne îndeplinim obiectivul, clasarea între primele şase formaţii. Dar repet, la acest moment rezultatele sunt mulţumitoare. Să nu uităm de unde am plecat. Cât timp ne-a luat în această vară ca să formăm o nouă echipă CF Brăila şi am reuşit apoi să ne numărăm printre primele şase formaţii din seria Est", a explicat Valentin Avramescu.
Dar când a venit vorba de bani din nou şeful CF-ului şi-a schimbat mimica feţei şi a spus că încă mai aşteapă sprijin din partea autorităţilor locale. Avramescu a explicat că a depus în acest sens un proiect la Primăria Brăila şi că aşteaptă un rezultat pozitiv.
"Până la acest moment am primit din partea Primăriei, în mai multe tranşe, suma de 470 de mii de lei dar mai aşteptăm sprijin în continuare pentru a putea încheia sezonul de toamnă. Mai sunt patru etape şi sper ca aceşti bani să vină cât mai repede posibil. Noi am depus deja un proiect la Primăria Brăila", a mai spus preşedintele echipei CF Brăila.
Principalul sponsor al grupării brăilene, Florin Cârligea a fost însă foarte tranşant când a venit vorba despre susţinerea financiară a echipei. Cârligea chiar a afirmat că renunţă la sponsorizarea echipei fanion a oraşului dacă oficialităţile locale nu-şi respectă promisiunile.
"Să spunem lucrurilor pe nume. Până în prezent în bugetul clubului CF Brăila au intrat 850 de mii bani din sistemul privat şi 470 de mii de la bugetul public. Din punctul meu de vedere nu s-a schimbat faţă de situaţia din această vară. Oficialităţile locale şi-au văzut sacii în car, adică au scăpat de echipa de fotbal iar promisiunile au rămas tot promisiuni. Fondurile aprobate s-au consumat acum aşteptăm şi restul banilor promişi. În fotbal nu se merge cu lozinci gen - Vom vedea, vom spera - ci pe lucruri concrete. Iniţial oficialităţile locale au promis că vor aloca de la buget aceeaşi sumă investită de cei din sistemul privat. Dacă de la bugetul local nu vom primi încă 400 mii lei, bani, necesari ca să putem desfăşura şi restul etapelor rămase din acest an, eu mă voi retrage, mă voi distra pe banii mei cum voi dori. Mai clar, eu nu voi mai sponsoriza clubul de fotbal brăilean. Rămâne de văzut dacă oraşul Brăila mai vrea echipă de fotbal sau nu", a fost mesajul lui Florin Cârligea.

Alin Pânzaru: "Puteam fi pe podium"

Antrenorul echipei CF Brăila a menţionat la rândul său că gruparea de la Dunăre este în grafic dar că putea fi în acest moment chiar pe podium, o poziţie în conformitate cu valoarea lotului.
"Suntem în obiectiv, ba chiar pot spuncă că puteam fi pe podium dacă nu pierdeam puncte pe greşeli personale. Fotbalul ne arată etapă de etapă o altă faţă iar lejeritatea cu care am tratat acţiunile în cele două careuri, în unele partide, ne-au privat de rezultate mult mai bune. Dar noi avem un lot valoros, avem potenţial şi ne mobilizăm la meciurile importante. Sper ca în următoarele patru partide să adunăm punctele necesare pentru a ne consolida poziţia actuală care ne conferă posibilitatea de a evolua în a doua parte a campionatului, la turneul play off", a explicat Alin Pânzaru.

"După meciul de la Baloteşti o fost o atmosferă ca de înmormântare"

Cu un om în plus am pierdut într-un mod ruşinos la Baloteşti, nu ne aşteptam la aşa ceva. A fost o săptămână urâtă cu o atmosferă ca de înmormântare. Probabil că în viaţa oricărei echipe există fluctuaţii, mai ales la una formată în această vară. Dar nu caut scuze, acum trebuie să ne mobilizăm, să câştigăm cu Unirea Slobozia şi să facem uitat acel eşec", a declarat Sorin Frunză, căpitanul echipei CF Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro