Cântec, joc şi voie bună pe faleza Dunării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cântec, joc şi voie bună pe faleza Dunării

Marţi seara, brăilenii s-au adunat cu mic cu mare pentru a participa la deschiderea Festivalului Internaţional de folclor "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării", aflat anul acesta la cea de a lX-a ediţie. În jurul orei 19,30, când s-a dat startul primei seri de concurs, sute de iubitori ai muzicii populare au fost atraşi de acordurile orchestrei "Lăutarii" din Chişinău şi de arcuşul fermecat al maestrului Nicolae Botgros şi au urmărit ore întregi spectacolul de muzică şi bună dispoziţie. În prima parte a serii, pe scenă au urcat 14 concurenţi din diferite judeţe ale ţării, cât şi din ţările riverane Dunării, care au interpretat doine şi cântece din zonele pe care le reprezintă. Dincolo de melodiile prezentate, concurenţii au oferit celor prezenţi un adevărat spectacol al costumelor populare, multe dintre acestea având o vechime de peste o sută de ani, un adevărat tezaur de folclor.
Atât prestaţia artistică, precum şi costumele purtate cu mândrie pe scenă de concurenţi au fost atent analizate şi punctate de juriul festivalului, format din Elise Stan - preşedinte şi membrii: Doina Isfanoni, Daniela Gibescu, Niţă Frăţilă, Iosif Zifceac, Oana Petrică şi Petrică Gogu. Juriul a fost prezent la festivalul de la Brăila timp de 9 ani, la fel şi membrii orchestrei "Lăutarii", care sunt sarea şi piperul acestui spectacol.
După evoluţia celor 14 concurenţi, pe scenă a urcat brăileanca Anca Fusaru, de 17 ani, care a smuls ropote de aplauze cu o doină şi cele două melodii dobrogene interpetate în afara concursului, întrucât nu a avut vârsta minimă pentru a participa la competiţia din acest an a "Cântecului de dragoste de-a lungul Dunării".
Partea a doua a serii a fost deschisă de recitalul lui Ion Paladi din Republica Moldova, care a sensibilizat publicul cu melodiile de dor de Basarabia şi de fraţii de peste Prut, dar şi cu cântece de voie-bună, sârbe şi hore pe care brăilenii le-au încins sub lumina reflectoarelor. Programul s-a încheiat târziu, în noapte, cu melodiile interpretate de inconfundabila Laura Lavric, care a susţinut un recital de excepţie, alături de orchestra "Lăutarii" şi maestrul Nicolae Botgros.
Pentru joi, 23 iulie, care este şi ultima seară a festivalului, organizatorii au pregătit o seară de excepţie. După Gala laureaţilor, recitalurile vor fi susţinute de către Tudor Furdui Iancu - laureat al festivalului de la Dunăre şi câştigtor al premiului l în anul 2014 - şi tatăl său, îndrăgitul interpret Nicolae Furdui Iancu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro