"Când..." cel mai bun volum de poezii de până acum al lui Gheorghe Lupaşcu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Când..." cel mai bun volum de poezii de până acum al lui Gheorghe Lupaşcu

Cel de-al 16-lea volum de poezii al scriitorului Gheorghe Lupaşcu, "Când...", tipărit la editura "Enos" a fost lansat joi seara la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati". Prof. univ. dr. Ioan Cârâc a remarcat faptul că între cele câteva zeci de poezii este şi o creaţie de la începuturi, din 1966, care demonstrează unitatea creaţiei poetului Gheorghe Lupaşcu. "Consider că acesta este cel mai bun volum de poezii pe care l-a realizat până acum. Poezia sa este expresia trăirilor sale, a experienţei sale de viaţă. Acest volum, ce are ca temă temporalitatea, vorbeşte despre relaţia autorului cu timpul", a explicat prof. univ. dr. Ioan Cârâc, continuând să facă o analiză stilistică amănunţită a poeziilor. Profesorul Constantin Gherghinoiu a apreciat că poeziile lui Gheorghe Lupaşcu dezvoltă un discurs credibil despre raportul dintre creaţie şi Dumnezeu, şi că dimensiunea timpului este o prezenţă permanentă în această carte. Prof. univ. dr. George Anca de la Universitatea "Valahia" din Târgovişte a arătat că "poezia lui Gheorghe Lupaşcu scapă şi autorului, şi cititorului" şi că există o voluptate a apropierii unor lucruri banale cu unele şocante. A mai discutat în faţa auditoriului despre spiritualitatea poeziei autorului, simbolistica vegetală, muzicalitatea şi sonoritatea creaţiei şi despre astringenţa intenţionată a versurilor. La final, autorul a citit poezia "Motiv literar medieval" pe care a dedicat-o iubirii şi femeilor.

Întâlnirea a fost moderată de şeful secţiei de relaţii publice a bibliotecii, dr. Claudiu Brăileanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro